Published On: lun, oct. 29th, 2018

Complexul National Muzeal ”Curtea Domnească” trece la programul de iarna

Complexul National Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă că, începând de duminică, 28 octombrie 2018, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului de iarnă, între orele 9.00 – 17.00, ultimul bilet fiind eliberat la ora 16.30.

Astfel, cel mai cunoscut obiectiv turistic din judeţul Dâmboviţa, va fi deschis şase zile pe săptămână, de marţi – duminică, preţul unui bilet fiind de 12 lei pentru adulţi şi 6 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Programul celorlalte muzee ce aparţin Complexul National Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte va fi următorul:
Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul ”Vasile Blendea”, Casa – Atelier Gheorghe Petraşcu, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Casa Atelier ”Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana – Pandele: 8.00 – 16.00, de marţi până duminică.

Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa: 9.00 – 17.00, de miercuri până duminică.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It