: miercuri 16 aprilie 2014

De ce parlamentar european?


OFICIAL MEDIA vine in intampinarea dumneavoastra cu informatiile de la Bruxelles. Romania are 32 de deputati in Parlamentul European si ne reprezinta interesele. Daca nivelul de trai al concetatenilor nostri este in ascensiune, asta se datoreaza si proiectelor propuse si aprobate in plenul parlamentului de catre alesii romanilor. Daca nu se intampla nimic sau daca si mai rau, Romania se afla in regres, atunci ori nu s-a inteles de catre alegator care este rolul europarlamentarului roman, ori acesta, pur si simplu nu are competenta sa se afle acolo.
OFICIAL MEDIA va furniza informatii referitoare la activitatea Parlamentului European.
OFICIAL MEDIA este conectata la campania si alegerile europarlamentare din Romania.

Alegerile europene din 2014


Alegerile europene din mai 2014 vor oferi alegătorilor șansa de a influența viitoarea orientare politică a Uniunii Europene atunci când îi vor vota pe cei 751 de deputați în Parlamentul European, care le vor reprezenta interesele în următorii cinci ani.


Când au loc alegerile?
Fiecare stat membru are propriile legi electorale și fiecare decide data la care cetățenii săi se vor prezenta la vot, în timpul perioadei de patru zile dedicate alegerilor, respectiv 22 – 25 mai 2014. Alegătorii români se vor prezenta la urne la data de 25 mai pentru a-i alege pe cei 32 de deputați români în Parlamentul European. Rezultatele din toate cele 28 de state membre vor fi anunțate în seara zilei de duminică, 25 mai.


Câți deputați vor fi aleși?


De la aderarea Croației la Uniunea Europeană, în iulie 2013, Parlamentul European numără 766 de deputați. Cu toate acestea, numărul deputaților a fost redus la 751 pentru alegerile din 2014 și va rămâne constant în viitor. Acești deputați vor reprezenta peste 500 de milioane de cetățeni din 28 de state membre. Locurile în Parlament sunt repartizate între diferitele state, în temeiul tratatelor UE, pe baza principiului „proporționalității degresive”. Cu alte cuvinte, statele cu o populație mai numeroasă au mai multe locuri decât statele mai mici, dar statelor mai mici le revin mai multe locuri decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporțional.

De ce sunt diferite aceste alegeri?


Uniunea Europeană face eforturi pentru a depăși criza economică, iar liderii UE reflectează asupra direcției care ar trebui urmate în viitor. Prin urmare, acestea sunt cele mai importante alegeri europene de până acum.


Ele le vor permite alegătorilor să evalueze eforturile depuse de liderii UE pentru a face față crizei din zona euro și să își exprime opiniile în ceea ce privește planurile care vizează o mai strânsă integrare economică și politică. Mai mult decât atât, acestea vor fi primele alegeri desfășurate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, care a conferit o serie de noi competențe Parlamentului European.


O noutate majoră introdusă de tratat este că, pentru prima dată, nominalizarea de către statele membre a președintelui Comisiei Europene care îi va succeda în funcție lui José Manuel Barroso, în toamna anului 2014, va trebui să țină seama de rezultatul alegerilor europene. Candidatul la această funcție va trebui aprobat de noul Parlament: în conformitate cu tratatul, Parlamentul „alege” președintele Comisiei. Prin urmare, alegătorii au acum un cuvânt greu de spus în privința candidatului care va prelua cârma Uniunii Europene.


Din cele 13 de partide politice europene, cinci au nominalizat un candidat care să îi succeadă actualului Președinte al Comisiei Europene. PPE l-a nominalizat pe Jean-Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului și fost președinte al Eurogrup, candidatul PSE este Martin Schulz, actualul președinte al Parlamentului European, Liberalii și Democrații au optat pentru Guy Verhofstadt, fost premier belgian și actual lider al grupului liberal din PE, Verzii au nominalizat un duo alcătuit din deputații europeni José Bové (Franța) și Ska Keller (Germania), în timp ce Stânga Europeană l-a nominalizat pe Alexis Tsipras, liderul partidului Syriza din Grecia.


De asemenea, noua majoritate politică rezultată în urma alegerilor va elabora legislația europeană în următorii cinci ani în domenii cum ar fi piața unică sau libertățile cetățenești. Parlamentul, singura instituție a Uniunii ai cărei membri sunt aleși prin vot direct, reprezintă un pivot al sistemului decizional al Uniunii și se află pe picior de egalitate cu guvernele naționale în ceea ce privește aproape toată legislația UE.

Citeste si ...

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA
Babel Fast

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

STIL DE VIATA

Etichete

Related Post