Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Peste 500 de pietoni sancţionaţi de poliţişti pe parcursul unei săptămâni

 

 traversare-neregulamentara

În perioada 02-08 noiembrie a.c., poliţiştii de la rutieră şi ordine publică au desfăşurat activităţi specifice pentru creşterea gradului de siguranţă în timpul deplasărilor pe drumurile publice.

Acţiunile au vizat îndeosebi conducătorii de autovehicule care nu acordă prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumurilor publice, precum şi indisciplina pietonală.

Astfel, au fost aplicate 553 de sancţiuni contravenţionale, din care 532 pietonilor depistaţi în timp ce traversau strada prin locuri nepermise.

De asemenea, faţă de  21 de conducători auto care nu au respectat normele rutiere privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public s-a luat măsura sancţionării contravenţionale precum şi cea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 zile.

Totodată, vă reamintim că pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, prin Poliția Română, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat campania ,,NU TRECE DINCOLO!”.

Campania s-a derulat şi la nivelul judeţului Dâmboviţa, scopul acesteia fiind prevenirea victimizării pietonilor prin accidente de circulaţie.

În acest sens, poliţiştii au organizat acțiuni în trafic pentru conștientizarea pietonilor asupra necesității respectării normelor rutiere și a conducătorilor auto asupra consecinţelor neacordării priorităţii de trecere pietonilor.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share