692 de ani – Lupta de la Posada

Ziua localității Perișani – La mulți ani!!!
În prezența oficialităților județene și locale au avut loc evenimente care au marcat împlinirea a 692 de ani de la lupta de la Posada, care consfințește nașterea Țării Românești și apariția primului stat românesc medieval. A fost organizat un concurs județean istorico-geografic cu tema „POSADA 1330”, dezbaterea istorică PERIȘANI 1916, program recreativ dedicat celor mici, etc.
Astăzi a avut loc ceremonialul militar și religios la statuia lui BASARAB I, comemorarea eroilor căzuți pe câmpul de luptă, la PERIȘANI în anii 1330 și 1916, urmat de depunerile de coroane. Acum, se află în plină desfășurare un program artistic susținut de TRUPA ETNIC și SAVETA BOGDAN, iar  mai târziu vor urca pe scenă, soliștii locali.
Victoria lui Basarab a marcat însă întreaga evoluţie a statalităţii româneşti de sine stătătoare, de la originile sale medievale până în ziua de astăzi. Puţine dintre bătăliile purtate în istorie au avut consecinţe la fel de importante. Angajarea  lui Basarab în marele război împotriva lui Carol Robert, purtat în perioada 1316-1324 de o vastă coaliţie alcătuită din sârbi, bulgari, ruteni, tătari şi nobili transilvăneni rămaşi fideli fiilor fostului voievod al Transilvaniei, Ladislau Kán (1294-1315), este atestată doar pentru etapa finală a conflictului, materializată prin atacuri lansate de Basarab împotriva Mehadiei, în perioada 1322-1324, în cooperare cu aliaţii săi sârbi şi bulgari. În 1323, Basarab a participat, în calitate de aliat al ţarului bulgar Mihail Şişman, la războiul purtat de acesta împotriva Imperiului Bizantin. Campania lui Carol Robert de Anjou împotriva Țării Românești a fost, fără îndoială, o urmare directă a evenimentelor balcanice din vara anului 1330.Pentru a reuși să declanșeze campania împotriva lui Basarab la începutul toamnei, regele a fost însă nevoit să se limiteze doar la o mobilizare parțială a armatei sale, în condițiile în care timpul necesar pentru mobilizarea armatei regale a Ungariei era, în această epocă, de cel puțin două luni.

Cronica Pictată de la Viena, surprinde, de altfel, această realitate: „regele și-a adunat o armată numeroasă, dar nu totuși întreaga sa putere, căci destinase foarte mulți luptători pentru diverse expediții împotriva dușmanilor regatului”. În ceea ce îl privește pe Basarab, dificultatea poziției sale externe, ca rezultat al înfrângerii de la Velbujd, l-a obligat să se bazeze, în principal, pe forțele sale proprii. Aceasta explică și atitudinea defensivă și împăciuitoare de care Basarab a dat dovadă la începutul expediției. Declanșată în septembrie 1330, campania a început prin ocuparea Severinului, cetate cu o valoare strategică inestimabilă pentru Ungaria, care a fost realizată de Carol Robert fără dificultăți majore. Incapacitatea lui Basarab de a apăra o cetate puternică și bine fortificată arată fie că atacul ungar îl luase prin surprindere, fie că, într-adevăr, forțele de care dispunea în acel moment erau cu totul insuficiente pentru o confruntare de amploare. Mai mult decât atât, Basarab i-a trimis lui Carol Robert o solie, prin intermediul căreia îi oferea regelui, pe lângă renunțarea la Severin „și la toate cele ce țin de el”, recunoașterea vasalității față de Ungaria și achitarea unei răscumpărări de 7.000 de mărci de argint, pentru osteneala pe care regele și-o dăduse pentru a-și aduna o armată. Prea sigur pe superioritatea sa militară, Carol Robert a refuzat însă oferta de pace a lui Basarab și, în pofida anotimpului nefavorabil, și-a continuat înaintarea către Argeș, capitala Țării Românești. Înaintând într-un teritoriu pustiit de localnici, înfometată și lipsită de aprovizionare, oastea regală era deja extenuată în momentul în care a atins obiectivul pe care și-l stabilise. În aceste condiții, asediul cetății de reședință a voievodului s-a dovedit a fi un insucces. Pentru a salva aparențele, regele a încheiat cu Basarab un armistițiu, a ridicat asediul și și-a început retragerea spre Transilvania, încercând să își deschidă drum prin defileele Carpaților Meridionali scriu și colegii de la romaniabreakingnews.ro. Originile  puterii lui Basarab şi etapele constituirii stăpânirii sale rămân în continuare insuficient clarificate. Nucleul stăpânirii lui Basarab era reprezentat de aşa-numitul „voievodat al Argeşului”, a cărui existenţă era atestată încă din 1247, când această ţară era condusă, potrivit mărturiei „Diplomei Ioaniţilor”, de un voievod pe nume Seneslav. Aceeaşi Diplomă a Ioaniţilor confirmă faptul că voievodatul de la Argeş, la fel ca acela al lui Litovoi din Oltenia, s-a aflat, de-a lungul unei părţi a secolului al XIII-lea, sub suzeranitatea Regatului Ungariei. Acestei realităţi politice i se datorează, probabil, denumirea medievală a Ţării Româneşti de mai târziu:aceea de „Ungrovlahia”, care poate fi înţeleasă nu doar ca „Vlahia dinspre Ungaria”, cât, mai probabil, ca „Vlahia Ungariei” – locuitorii săi fiind, asemeni românilor din ţările de margine ale Transilvaniei şi Banatului montan, „vlahi” aflaţi în serviciul regilor maghiari.

Izvoare istorice: Bătălia de la Posada în cronica lui Johann de Thurocz

Bătălia a fost menționata în mai multe cronici: cea pictata de la Viena (Chronicon pictum, cca. 1360), cea a lui Johannes de Thurocz (Chronica Hungarorum, cca. 1486), analele lui Jan Dugosz (Annales seu cronici incliti regni Poloniae, cca. 1455 – 1480) precum și alte lucrări ungare, poloneze și germane de acest gen, toate din secolele XV-XVI, care reproduc în principiu relatarea cronicii vieneze. De asemenea, bătălia mai este pomenita și în actele ungare din secolul al XIV-lea, din care istoricii au putut desprinde și alte detalii despre conflict. În toate aceste izvoare nu este menționat niciodata cuvântul ”posadă”, ce desemna inițial un loc greu accesibil și apărat de elemente naturale sau artificiale. Transformarea lui în toponim s’a produs la începutul secolului al XV-lea, în documente ungare legate de bătălia din 1395 între Vlad Uzurpatorul și Sigismund de Luxemburg. Astfel, două dintre acestea (datate 1408 și 1438) vorbesc despre ”munții ziși ai Posadei”, deși într’o relatare a lui Sigismund (1397) se spunea doar ca bătălia se purtase ”pe când urcam culmile munților, zise în vorbirea obișnuită [locală] posadă, prin niște strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari”.

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share