Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, la întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, reuniţi la Ambasada din Berlin, că îşi va păstra independenţa politică până la finalul mandatului de prim-ministru şi că nu va candida la alegerile din 2016.
„Am decis să-mi păstrez această independenţă (politică -n.r.) până la capătul mandatului şi să nu mă prezint la alegerile din 2016, tocmai pentru a-mi păstra credibilitatea că ceea ce vreau să fac ca şi prim-ministru şi ceea ce acest guvern vrea să facă este ceea ce spune. Vrem să ne concentrăm mai ales pe un fel de a face administraţie în România pentru a creşte eficienţa şi credibilitatea administraţiei pentru că din prespectiva mea şi din prespectiva noastră, ca Guvern, creşterea încrederii în stat porneşte mai ales şi în primul rând de la calitatea administraţiei publice în raport cu cetăţeanul şi în raport cu misiunile pe care le are”, a spus Cioloş în discursul la Ambasada României la Berlin, în cadrul vizitei oficiale din Germania.
Premierul a mai ţinut să precizeze faptul că este convins că, în timp, ceea ce va face guvernul pe care îl conduce în acest an se va resimţi „inclusiv în modul în care România va fi apreciată în exterior şi în Uniunea Europeană”.
Stejărel Ionescu
SI PENTRU DOAMNE – LIVRAM FRUMUETE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Universitatea de Vest din Timișoara deschide platforma de admitere, pentru a doua sesiune, începând de vineri, 12 august
Calendarul zilei 14 august. 1914: Mina de diamante The Big Hole-Africa de Sud se închide
Un șofer începător a căzut de la 25 de metri cu mașina într-o prăpastie! Ce-a urmat, e de domeniul miracolului