Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Economia României a suferit grav în anul 2020. Sărăcie extremă și depopularea mediului rural

Adrian Țuțuianu, președinte Pro România Dâmbovița, a vorbit în conferința de presă de astăzi despre evoluția economică a României din perioada pandemiei. Fostul senator susține că aceste date nu reflectă ”revenirea economiei” pe care ministrul Câțu o anunță în spațiul public, la fel cum nici liderii de stânga sau de dreapta, nu prezintă realitatea.

Nici județul Dâmbovița nu stă bine la acest capitol, în prezent este pe locul doi cu o scădere de 8% în 2020, o recuperare de 7,1% în 2021 și cu o scădere în perioada următoare de 1,5%.

O statistică pe regiuni:

Regiunea Nord- Est cu Bacău, Iași, Suceava, Vaslui, Neamț, Botoșani, a înregistrat în 2020 scăderi între 1,9 % la Bacău și până la 6,9% în județe care au probleme serioase cu economica, cum ar fi Botoșani sau Neamț.

Regiunea Sud -Est cu Buzău, Galați, Vrancea, Tulcea, Constanța, au avut scăderi de la -0,2% la Buzău și până la 7,6% la Brăila.

Regiunea Sud- Muntenia scăderi de la -2,6% în Ialomița, în Argesș -9,3%, iar Dâmbovița este pe locul doi cu o scădere de 8% în 2020, o recuperare de 7,1% în 2021 și cu o scădere în perioada următoare de 1,5%.

Regiunea Vest, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin și Arad. Și aici avem scăderi importante. De la -4% la Hunedoara, până la 7,5% la Arad.

Regiunea Oltenia, Mehedinți, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, scăderi de la 3,2% până la 7%.

Regiunea Nord-Vest cu județele Cluj, Sălaj, Maramureș, Bihor, Bistrița Năsăud și Satu Mare, scăderi de la -1,1% la Cluj, până la scăderi de -8% la Satu Mare, județ care avea dificultăți economice și înainte.

Regiunea București-Ilfov, scăderea este pe ansamblu de -3,4%.

Concluzia este că economia în 2020 a suferit grav

”Nu există suferințe egale, sunt zone unde scăderea este foarte mare și va fi greu de recuperat. Fenomenul va genera în continuare inegalități sociale, dar și fenomene de alt tip pe care nu le discută nimeni în România de astăzi. Sărăcia extremă, polarizarea zonelor țării, depopularea mediului rural și migrația oamenilor spre orașele din țară sau spre străinătate. Se modifică și legea privind circulația juridică a terenurilor, iar asta va genera un tip de evoluție extrem de negativă. Dacă terenurile vor circula liber și oricine va putea cumpăra terenuri fără să existe ideea de a avea prioritate cel care este vecin, vom putea asista la situația în care unii cu bani, din afară, cum se întâmplă deja, vor acumula suprafețe mari de teren.

Toată Europa discută la ora aceasta de un salariu minim decent, în statele europene.

Este grav însă că România nu are niciun fel de poziție, și rezultă ceva din asta. Că există o contradicție care e firească până la un punct, nevoia de competitivitate economică, și nevoia de a asigura suficiente resurse pentru un trai decent.

Secretarul general al Sindicatelor europene spune: ”trebuie să trecem de la vechea narațiune bazată pe austeritate și disciplină bugetară, axată doar pe profituri și productivitate. Creșterea salariilor și redistribuirea bogăției este singura modalitate de a scoate oamenii din sărăcie”.

Ceea ce putem constata, că foarte multe corporații la momentul acesta primesc tot felul de subvenții de la stat, inclusiv prin politica ajutoarelor de stat, sub ideea creșterii productivității, dar în același timp, doamna Turcan ne spune că 1,6 milioane de oameni sunt plătiți cu salariul minim pe economie, de 5 ori mai mult decât în urmă cu 5 ani.

Crescând salariul minim pe economie se constată că nu mai există diferențe în sus, pentru cei care aveau peste salariul minim pe economie acum 5 ani, dar în același timp și un tip de abordare a pieței muncii din România, văzută ca o sursă de forță de muncă ieftină.” a precizat Adrian Țuțuianu, președinte Pro România Dâmbovița.

Un alt subiect dezbătut astăzi, se referă la Programul Național de Reziliență și Redresare,

pe care fostul senator îl consideră greu de implementat într-o Românie care nu și-a făcut temele pe mai multe paliere sociale și economice, pentru a putea primi banii din acest program.

”Este condiționat de realizarea unor reforme structurale. Iar Guvernul român și-a asumat că face câteva reforme în sectoare importante – reforma pensiilor, până acum nu s-a făcut nimic, reforma salarizării, la fel, doar vorbe legate de anumite sporuri, o reformă salarială, în special digitalizarea în domeniul fiscal în așa fel încât să putem să știm mai bine, cine și ce are de plătit, și să creștem gradul de colectare, și o reformă a administrației publice. Nu e suficient să spui că ai o listă de proiecte, trebuie să rezolvi aceste reforme structurale ca și condiție obligatorie pentru a putea trage banii. Adică poți avea aprobare pe un proiect, să faci lucrări și PNDR să nu-ți deconteze contravalorea lor pe motiv că reforma structurală de care ține respectiva măsură, nu a fost realizată.

Sunt anumite domenii, cum ar fi dezvoltarea Verde – împăduriri, mașini și stații electrice. Pe această direcție sunt acceptate toate proiectele. Problema României este că nu știe să explice cum se leagă un proiect de construcție de autostrăzi cu obiectivul unei economii verzi pe care l-a enunțat Comisia Europeană. Este acceptată digitalizarea și 27% din program este destinat acestui domeniu. Dar sunt inacceptabile proiectele cu care defilează de anul trecut PNL și USR – drumurile forestiere, proiectele de gaze naturale, nu sunt eligibile. Nu se finanțează irigațiile, sau depozite pentru produse agricole, sau elicoptere pentru ISU. Riscăm, datorită incompetenței, nepregătirii profesionale, incapacității de a construi proiecte pe termen lung si cu viziune, să înregistrăm încă un eșec. Un eșec pe care trebuie să-l punem în dreptul întregului Guvern, dar cu o notă specială pentru ministrul Ghinea. De fapt, putem constata că toți miniștrii care vin de la USR PLUS (Ghinea, Drulă, Năsui, Stelian Ion…) sunt catastrofali prin modul în care gestionează ministerele pe care le conduc”, a mai explicat Adrian Țuțuianu.

Mai multe detalii în video:

Conferința integrală pe canalul de știri Youtube Oficial Media.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share