Ionel Petre, fost subsecretar de stat în Guvernul Dăncilă și fost vicepreședinte ALDE la nivel național, a transmis un mesaj cu privire la siguranța cetățeanului român și a României în contextul geopolitic actual.
”Ca om care lucrează de aproape 20 de ani în zona de securitate și protecție, nu pot să nu mă îngrijorez de viitorul nostru în contextul amenințărilor din regiune.
Aștept în fiecare zi să văd un plan de acțiune atât la nivelul MAPN cât și MAI, prin care noi, cetățenii, să ne simțim protejați. Mesaje populiste, strategii NATO, UE, SUA, RUSIA, CHINA… mai puțin o perspectivă națională, dinspre un stat independent și suveran cum este ROMÂNIA.
Mă îngrijorez și îmi explic această lipsă de implicare prin necunoaștere. Încerc să analizez, fără a accepta vreo scuză din partea celor care ne conduc.
Voi vorbi doar de sistemului de ordine publică și siguranță națională, cu a căror principii și mecanisme operez zi de zi, de 20 de ani încoace.
Pomovarea în ultimii 20 de ani la conducerea Ministerului Afacerilor Interne a unor oameni care nu au avut niciodată legătură cu sistemul pentru a-i înțelege logica – îmi vin în minte, Traian Igaș (PDL), Carmen Dan (PSD), Vasile Blaga (PDL), Gabriel Berca (PNL, PDL). Oamenii aștia au venit după Lascăr Catargiu, Kogălniceanu, Sturza, I.C. Brătianu… nume rămase în istorie dincolo de orice îndoială.
Nu am simțit nici o asumare din partea guvernanților care au ales să pună la cârma MAI nepricepuți.
Pe fondul crizei de personal, oameni nepregătiţi, din domenii diverse de activitate, dornici de un loc de muncă sigur, intră în sistem și, indirect, prin neprofesionalismul și gafele pe care le fac descurajează tinerii care ar putea face față provocărilor viitorului alegând să se instruiască și să se formeze timpuriu pentru a lucra în sistemul de ordine publică.
Pregătirea continuă deficitară a personalului existent, la toate nivelurile, de cei care patrulează pe stradă și în piețe, la cei de la rutieră și până la vârf, la cei care gândesc și implementează strategiile privind odinea publică și siguranța națională a condus la gafe de proporții deteriorând dramatic încrederea populației în polițiști și în rolul lor de apărători ai cetățeanului.
Lipsa de fonduri pentru investiții în echipamente moderne și dotările suboptimale ale Poliției face ca și cei mai buni polițiști să eșueze. An de an, oameni tineri bine pregătiți abandonează sistemul trecând în zona privată, fiindu-le recunoscute competențele. Aici găsesc mediul propice pentru a fi performanți. Statul, statul renunță la ei cu o usurinta perplexa!.
Guvernarea continuă să reducă problemele sistemului de ordine publică la mita electorală și mesajele populiste.
Pe de o parte, caută să calmeze spiritele din sistem cu promisiuni de măriri salariale.
Pe de altă parte, caută să calmeze nemulțumirile cetățenilor privind ineficiența acțiunilor Poliției punând la zid polițiștii care acționează cu armanentul din dotare, descurajând astfel implicare lor și încurajând discursul anti-Poliție care a condus în acești ani la aruncarea în derizoriu a muncii lor.
Jena cu care clasa politică alege să guverneze un domeniu de care depinde direct siguranța noastră, mă intrigă și mă dezamăgește profund.
Optimist din fire, sper ca totuși lucrurile să se schimbe rapid și să conștientizăm că nu e cazul să ne facem rău singuri. Mai ales într-un context istoric care nu ne avantajează. Amenințarea Războiului bate la granițele României, crize de tot felul – economică, sanitară, energrtică – și noi, nici în al 12-lea ceas, nu ne trezim.
Ministrul Afacerilor Interne aruncă cu pietre în angajații săi, iese triumfal și alimentează răutățile naive sau interesele ascunse ale unora de aruncare în derizoriu a celor care se ocupă de protecția noastră. El ne vorbește de ampla sa campanie de curățare a sistemului de oameni slab pregătiți, dar nu ne vorbește de lipsa de personal existentă și de ce va face ca să rezolve acest neajuns, pe care îl înteține prin amenințări cu șomajul sau cu anchete la locul de muncă. Nu ne asigură că această curățenie sau primenire este reală și nu se va face pe criterii clientelare.
Suntem de două decenii captivi unei gândiri populiste și contraproductive. A venit vrea să punem punctul pe I, să vorbim direct de problemele noastre ale tuturor și să punem presiune pe autorități să guverneze PENTRU NOI, NU PENTRU EI!”
Ionel PETRE
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
Călin Georgescu și Elena Lasconi. Analiza psiho-numerologică. Cine va fi președinte?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
”Hop on board to România”!
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
În turul doi se vor confrunta Elena Lasconi și Călin Geogescu
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare