Menis Yousry: Dacă mama este afectată de relația cu soțul, va destabiliza relația cu copilul

Menis Yousry, terapeut, declarații din interviul realizat de Damian Draghici.

Vezi și Prima parte:

Dr. Menis Yousry: „Primii doi ani de viață sunt critici. Suntem doar emoții”

Doctor Menis Yousry: Cum ne putem ridica conștiința? Care este scopul vieții?

”Tatăl poartă un rol critic în două sensuri. Tatăl influențează mama care merge către copil. Deci influențează indirect. Dacă mama este afectată de relația cu tatăl, va destabiliza relația cu copilul. Deci are altă rădăcină indirectă către copil.

Rolul tatălui este a de învăța copilul să fie agresiv. Iar mama învață copilul să fie iubitor. Dar ai nevoie de agresivitate mai târziu, nu la început. E bine să faci un copil agresiv pentru că are nevoie să fie puternic, pentru că trebuie să gestioneze viața. Deci mama prima, tatăl mai târziu.

Și dacă te uiți la familii sănătoase, vei vedea că tatăl aruncă copilul în aer, aleargă cu el, dar mama va spune, ”nu, nu, stopm nu face asta”. Ea este blândă, tatăl este puternic. Nu poți să fii blând în viață, nu vei supraviețui. Atunci când copiii, în special baieții, sunt îngrijiți prea mult, nu vor putea să se descurce într-o relație, deoarece vor fi prea blânzi.

Din păcate femeile nu pot face față în a crește băieți, nici nu ar trebui să o facă, pentru că băieții au acest fel de agresivitate și o va răni pe mamă. Aici este foarte important tatăl. 

În America sunt multe bande de băieți, nu de fete. Mă informam despre asta și am descoperit ceva uimitor, m-am uitat la câteva bande, alături de alți colegi, și am realizat că fiecare membru din această bandă are tatăl plecat de acasă, prin urmare au pierdut controlul. Pentru că femeia nu este în stare să controleze băiatul. Nu este datoria ei oricum, și am realizat și văzut, în unele culturi, cum ar fi cele arabe, că atunci când băiatul atinge o anumită vârstă, rupe legătura cu mama, se duce în deșert, nu se mai intersectează. Trebuie să învețe abilități de viață. Ei trebuie să fie controlați de un bărbat.

Dar acum in Vest avem o problemă, bărbații nu mai sunt bărbați, nu mai au curajul că controleze copilul. Copilul din Vest controlează pe toată lumea. În fiecare casă copilul este în control, nu mai sunt părinții.

Un exemplu, într-o familie din Anglia, copilul a chemat poliția, iar poliția a spus să-l scoată pe tată din casă. Copilul a învățat multe lucruri, merge la școală și spune ”m-a atins tatăl meu”, când de fapt nu l-a atins nimeni. Sau poate l-a sărutat prietenește. Părinții sunt dați afară din casă pentru 6 luni. Copilul realizează astfel că are putere, iar sistemul îi sprijină. În școală profesorul nu mai poate să disciplineze copilul, deci bărbații si-au pierdut autoritatea.

S-a ajuns la extrema cealaltă. Poate că în trecut bărbații erau prea agresivi, răneau femeia, dar acum mergem în extrema cealaltă. Deci părinții pe care îi vedeam, când lucram cu familii, sunt speriați de proprii copii. Nu știu cum e în România, dar în Germania, Suedia, e teribil.

Mai este o problemă în statele bogate, dacă copilul ajunge la vârsta de 16-18 ani și vor să se certe cu părinții, Guvernul poate să le dea o casă și bani. În Scoția i se dă fiecărui copil de 18 ani, 1500 de lire pe lună. Acum copilul poate să spună: nu mai am nevoie de părinți. Iar acum și-au pierdut respectul, înțelepciunea și rădăcinile părinților.

Când un copil mic decide, nu se simte sigur. Trebuie să înțeleagă că cineva mai mare decât el îl îndrumă să ia o decizie.

Rolul parental al unei mame sau al unui tată este diferit. Rolul tatălui este doar protecția, iar rolul mamei este doar conexiunea. Dar acum totul este amestecat, pentru că bărbatul nu poate obține nimic, iar femeia poate obține mai multe. Femeia are mai mult succes.

Purtam o discuție într-un spital, iar o femeie a împărtășit o poveste grupului care m-a atins profund.

A spus că a lucrat în maternitate timp de mulți ani. Copiii născuți prematur sunt puși într-un incubator. Și în toți acești ani a văzut ceva care se repetă și care este extraordinar. Părinții vin împreună. Femeia, mama, fugea și voia să atingă copilul, iar bărbatul stătea într-un colț fără să facă nimic. Iar apoi a început să observe ceva. Bărbatul se uita la acel aparat și voia să se asigure că funcționează. Așa avem noi grijă de copii. Trebuie să ne asigurăm că totul funcționează, dar nu trebuie să alergăm să îl atingem pentru că nu putem. Noi trebuie să facem construcția, treaba grea. Casa care se dărâmă, ușa care se strică, aceasta este datoria noastră, să oferim siguranță.

Când sunt bolnavi normal că sunt îngrijorat, dar nu alerg acolo să încerc să-i dau lucruri, cum face mama. Cred că așa funcționăm.

Însă acum, mulți oameni au divorțat, sunt mulți părinți singuri care joacă rolul a două persoane iar fmailia s-a schimbat mult. Deși natura ta de bărbat nu este să-l îngrijești, în aceste situații o vei face.

Mi-am crescut copilul singur de la o vârstă fragedă. Atunci când am divorțat, iar copilul a rămas cu mine, fiul meu. Cel mai mare șoc al meu a fost cum să-i cumpăr haine, nu știam măsurile și cumpăram lucrurile greșite tot timpul. Nu realizam cât de rapid crește. Ne putem adapta și noi ca bărbați, dar nu este natural. Iar invers, când are loc un divorț și bărbatul nu este implicat, este foarte dificil și pentru o femeie, pentru că trebuie să fie ca un bărbat, să-l protejeze și să facă lucrurile pe care un bărbat ar trebui să le facă. Dar lumea este în continuă schimbare și poate așa trebuie să fie lucrurile..

Băiatul provine dintr-o femeie. Deci și noi toți provenim dintr-o femeie.

Acei copii născuți de femei, devin bărbați mai târziu și se cred mai mari decât o femeie. Cum se simte o femeie în astfel de situație? Aceasta e nedreptatea finală.

Mă gândesc la țările arabe și la părți ale lumii unde femeia este complet acoperită. Acolo apare poliția moralității, dacă femeia își arată puțin din ochi, este bătută pe stradă de un bărbat care putea să fie fiul ei. Iar asta a ajuns in genele noastre și a crescut multă agresivitate în femei.

În cultura musulmană un bărbat poate să se căsătorească cu 4 femei. Dacă un bărbat vrea să divorțeze, poate doar să o spună – ”divorțăm și gata”. O femeie nu poate. Dacă vrea să divorțeze, trebuie să-l întrebe pe el, iar el este îndreptățit să meargă să se căsătorească cu alta. Oare cum gândesc acești oameni?!

Religiile acestea au 3000 de ani. Poate a fost o vreme când bărbații obișnuiau să meargă la război și erau foarte puțini și femeile mai multe, poate atunci era acceptabil. Dar nu mai e cazul acum.

Mediul și tehnologia nu mai are nevoie de puterea bărbatului. Nu mai trebuie să fii puternic, ai nevoie de mintea ta. Creierul femeii e mai bun și am realizat asta acum ceva timp, când am lucrat în spital pentru mulți ani în terapia de familie.

99% din copiii cu probleme erau băieții, nu fetele. Îar în școală băieții sunt mereu în spatele lor. Și văd că devenim din ce în ce mai deștepți. Chiar și biologia spune că creierul băieților se dezvoltă mai încet. A fost aprobat de neuroștiință. Iar asta este o problemă, deoarece când stresul apare în familie, cel mai tânăr este afectat decât cel bătrân. Dacă fata este mai matură decât băiatul, nu va fi afectată la fel de mult. De asta rata de suicid este mai mare la bărbat decât la femei.

Femeia a făcut un miracol creând copilul, bărbatul nu va putea face asta niciodată, bărbatul trebuie să creeze altceva.

Nu ne putem întrece cu ele, deci a trebuit să ne plasăm în fața lor (n.r. discuție referitoare la figura masculină din diverse religii). Așa că veți vedea artiști, poeți, oameni incredibili care sunt bărbați și nu femei. Trebuie să demonstrăm lumii că putem face ceva. Terapia a fost inventată de bărbați, nu de femeie. Bărbatul este entuziasmat că trebuie să creeze ceva, iar ea este tot timpul relaxată, deoarece ea deja a demonstrat ceva lumii, ea a făcut un miracol pe care noi nu îl putem face.

Iar problema e atunci când femeia încearcă să se întreacă cu un bărbat, își pierde feminitatea, deja au dovedit lumii că sunt creatoare. Deci noi suntem mereu pe locul 2, pentru că nu putem face ce au făcut ele. Femeile au nevoie să fie iubite, dar nu mai trebuie să demonstreze nimic.

Iubirea e un nivel foarte înalt de conștiință, extrem de înalt

Iubirea nu poate fi definită, este imposibil, nu există niciun cuvânt pentru ea, nu este o relație, nu este nimic din ceea ce gândești. Nu aș fi niciodată în stare să o definesc. Iubirea e un nivel foarte înalt de conștiință, extrem de înalt. Aș spune că iubirea este Dumnezeu însuși. Orice celulă pe care o avem în corp este ținută de iubire. Asta am simțit eu. Dacă o persoană simte și atinge această iubire în partenerul lor, nu vor avea niciodată probleme.

Unui bărbat foarte iubitor nu-i va păsa dacă femeia este puternică sau nu. Este în regulă, se descurcă. Nu contează dacă femeile conduc lumea. Dacă sunt o persoană iubitoare nu mă va afecta deloc. Nu cred că iubirea este ceva ce putem atinge, este ca și muzica. Dacă nu aș fi experimentat prezența unei persoane iubitoare, cu mine, de la început, viața ar fi fost un munte imens de cățărat. Iar relația cu mama poate fi vindecată printr-un singur lucru, să îți accepți trecutul.„

Sursa: Podcastul lui Damian Draghici, mai multe detalii in video.

Doctor Menis Yousry, de origine egipteană, este fondatorul şi mentorul Fundaţiei Essence. Psiholog şi psihoterapeut sistemic şi de familie, el a lucrat cu zeci de mii de oameni din toată lumea, concepând şi facilitând cursuri de dezvoltare personală experienţială. A renunţat la postul prestigios de terapeut de familie din cadrul Serviciului Naţional de Sănătate Britanic pentru a-şi face cunoscută activitatea unui public mai larg prin Fundaţia Essence, pe care o puteţi vizita la adresa www.essence-foundation.com.

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media