Mulți ani să trăiască Națiunile Unite!

Liga Națiunilor sau Societatea Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală înființată la 10 ianuarie 1920, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, fiind prima organizație internațională având ca obiectiv principal menținerea păcii mondiale.

Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale organizației erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj. Printre altele erau tratate și probleme umanitare precum respectarea drepturilor omului, protecția minorităților, normele sanitare ori comerțul cu armament. În perioada de maximă dezvoltare a Societății Națiunilor, în anii 1934-1935, organizația a reunit 58 membri. Societatea Națiunilor și-a suspendat activitatea în 1939, odată cu declanșarea celui de-al doilea război mondial, încetându-și formal existența la 12 aprilie 1946.
Începând din anul 1921, marele diplomat român Nicolae Titulescu a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) președinte al Adunării Generale a acestei organizații internaționale.

”Încredere, prudenţă, acţiune, spirit de sacrificiu, iată cele patru imperative ale momentului. Să întărim încrederea prin acţiune, s-o temperăm prin prudenţă, să nu renunţăm niciodată la ea,  pentru că implică sacrificiul, iată singurul mijloc de a evita primejdia şi de a participa în mod conştient la o evoluţie, al cărei sens şi a cărei amploare nu pot fi determinate cu precizie. Datoria ne cheamă cu eroism, doamnelor şi domnilor, la un eroism fără strălucire, fără răsplată imediată, la eroismul care aduce incomprehensiune şi critică, la eroismul mut şi neştiut de nimeni al vieţii din tranşee. Da, dar numai că de astă dată suntem în tranşeele păcii, unde popoarele nu se mai ridică unele împotriva celorlalte într-o bătălie fratricidă, ci unde pentru prima dată luptă toate împotriva unei soarte potrivnice, pe care numai solidaritatea lor de nezdruncinat ar putea-o înfrânge. Putem oare în faţa acestor lucruri rămâne pesimişti? Niciodată de la criza mondială încoace nu s-a manifestat solidaritatea între naţiuni în mod mai vădit. Să înscriem la pasiv toate pierderile noastre materiale şi să trecem la contul activ această constatare menită să ne îmbărbăteze: suferinţa făureşte în clipa de faţă adevărata înfrăţire a naţiunilor.„ spunea în septembrie 1931 marele politician român, la Geneva.

În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin Tratatele de Pace de la Paris din 1919-1920, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii.
Nicolae Titulescu s-a remarcat în contextul diferendului dintre Ungaria şi România, dezbătut la Consiliul Societăţii Naţiunilor, așa numitul “proces al optanţilor unguri”, adică acei proprietari din Transilvania care au optat pentru cetăţenia ungară, expropriați în contextul Legii Reformei Agrare din 1921. În timp ce partea maghiară susținea exceptarea de la expropriere în virtutea unei pretinse incompatibilități între legislația de reformă agrară şi prevederile Tratatului de la Trianon, partea română a arătat că reforma agrară era aplicabilă tuturor marilor proprietari de terenuri situate pe teritoriul României Mari, indiferent de originea etnică ori cetățenie.
Din 1923 şi până în 1930 această problemă a făcut obiectul dezbaterii la Liga Naţiunilor de către doi dintre cei mai celebri jurişti și diplomați ai vremii, Nicolae Titulescu, în calitate de reprezentant al României, și Albert Apponyi, reprezentantul Ungariei. Nicolae Titulescu a apărat cu talent, demnitate şi tact diplomatic poziţia României, repurtând un strălucit succes. Procesul “optanţilor unguri” din Transilvania s-a stins în 1930 prin crearea unui fond internaţional, alimentat de drepturile de creanţă ale României, Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi ale altor ţări asupra datoriilor ungare rezultate din obligaţiile reparaţiilor de război.
De asemenea, la Liga Națiunilor s-au remarcat și alți diplomați români, precum juristul Vespasian Pella, reprezentant al României la Societatea Națiunilor din 1927. În această calitate, diplomatul român a contribuit la redactarea unor acte importante precum “Convenţia Internațională pentru prevenirea şi pedepsirea terorismului”, redactată la Conferința pentru represiunea terorismului, care a avut loc la sediul Ligii Națiunilor de la Geneva în perioada 1-16 noiembrie 1937. Conferința s-a finalizat prin adoptarea a două convenţii: “Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea terorismului”, care definea infracţiunea de terorism şi prin care statele se obligau să incrimineze actele de terorism, şi, ulterior, “Convenţia privind crearea unei Curţi Penale Internaţionale”, prin care se crea mecanismul pentru pedepsirea faptelor prevăzute în prima Convenţie.
România a fost reprezentată la Societatea Națiunilor și de personalități feminine precum scriitoarea Elena Văcărescu, care a fost numită de către Regele Ferdinand I al României ca secretar general al Asociației Române pe lângă Societatea Națiunilor, încă din anul 1919, funcție deținută pentru o perioadă de douăzeci de ani. Scriitoarea a fost delegat supleant între 1922 și 1938, fiind chiar delegat permanent în 1925-1926. Elena Văcărescu a fost singura femeie cu rangul de ambasador (delegat permanent) din istoria Societății Națiunilor. Documentele păstrate la Arhivele Diplomatice= atestă varietatea, importanța și actualitatea temelor promovate de Elena Văcărescu: protecția drepturilor de proprietate intelectuală, protejarea drepturilor femeilor și copiilor, lupta împotriva discriminării etc.

Filosofia diplomatică a Societății Națiunilor a reprezentat o schimbare radicală a gândirii politice față de trecut prin instituționalizarea afacerilor internaționale dar această politică a eșuat în lipsa unor mijloace concrete de impunere a deciziilor luate, prin sancțiuni economice ori militare. Importanța sa rezidă atât din activitatea benefică desfășurată, cât și din faptul că a fost precursoarea Organizației Națiunilor Unite, al cărei principal domeniu de activitate este menținerea păcii și securității în lume.
Diplomatul britanic Robert Cecil, fondator atât al Ligii Națiunilor cât și al Organizației Națiunilor Unite, arăta în 1946 că: “marea lucrare a păcii se află nu numai în interesele limitate ale națiunilor noastre, dar mai mult pe acele mari principii de drept de care națiunile, la fel ca oamenii, depind. Liga a murit. Mulți ani să trăiască Națiunile Unite!”

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media