O poetă japoneză la Cenaclul Orizont din Timişoara

Şedinţa de azi, 07 octombrie 2016 de la Cenaclul Orizont al Uniunii Scriitorilor Timişoara, a fost una mai specială, oaspete fiind o poetă şi pictoriţă japoneză Shizue Ogawa, deţinătoare a Marelui Premiu Internaţional „Antonio Viccaro”, 2011 şi a „Premiului Societăţii Gerard Manley Hopkins” 2014, la lansarea cărţii de versuri „Un suflet la joacă” în traducerea scriitoarei timişorence Manolita Dragomir Filimonescu, Carte apărută în anul 2015 la Editura Art Press.

Ogawa, este profesor universitar, ea predând limba engleză în diferite universitaţi. Este invitată frecvent la numeroase festivaluri de poezie, printre care Bienala Internaţională de poezie de la Liege, Festivalul anual Gerard Manlez Hopkins din Irlanda, Târgul anual de poezie de la Paris şi Festivalul Internaţional al celor Trei-Râuri în Quebeq.

Cartea de faţă ce a fost lansată la sediul Uniunii Scriitorilor poartă titlul „Un suflet la joacă”, poartă în ea o aventură poetică, o poezie ce se aşează la sufletul cititorului destul de uşor, încât după ce ai terminato de citit ai sentimentul că te afli în timp şi în spaţiu împreună cu autoarea, şi că o cunoşti de o viaţă de om.

O poetă prea exotică pentru peisajul cultural al Europei. O poezie cât se poate de simplă, dar mult prea complicată pentru mintea noastră, dar cu o incredibilă naturaleţe, ce îţi dă voie să o citeşti şi în diagonală, dar şi de jos în sus, şi numai aşa îţi poţi descoperii suflrtul tău de copil-matur în joaca vieţii.

Poezia lui Ogawa, are tot ce vrei bucurie sau tristeţe, fericire sau nenorocire, are muzicalitate dar şi forţă:

„ Apa – ea curge prin trupul meu,/ Apa – coboară în pârâiaşe din munţii îndepărtaţi./ Trupul meu îngheţat, acoperit cu o membrană transluicidă,/ pluteşte într-un lichid şi mai rece./Ca să-mi atingi trupul întinzi mâna, dar ea nu simte decât apa. Degetele tale sunt ude, dar tu nu mă atingi pe mine./Mică, chiar de mărimea micilor stropi de ploaie,/ mă risipesc pe la crăpături/. ( Apa).

Poemele Shizue Ogawa sunt precum aripile unor fluturi ce plutesc în vânt, şi se duc, şi se tot duc precum „un  corb”. „ un corb7intră din cer direct în gura mea/şi-şi joacă ciocul pe inima mea,/ Muşchii sângerează./Plămânii mi se umplu de spumă./ (Corbul).

Ea trăieşte într-o perfectă stare cu sine însăşi şi cu conceptul ei, deoarece în poemele pe care le scrie şi o reprezintă e ea însăşi.

Stejărel Ionescu

Stejarel Ionescu

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

Distribuie acest articol Oficial Media