Biblioteca Judeţeană “Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa va organiza în perioada 11-14 mai 2015, prin programul de voluntariat „Voluntar activ, tânăr creativ” din cadrul proiectului național„Raftul cu iniţiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, o serie de evenimente cu ocazia SĂPTĂMÂNII NAŢIONALE A VOLUNTARIATULUI (11-17 mai 2015, ediţia a XIV-a, eveniment inițiat de Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat).
1) Luni, 11 mai 2015- ora 13.00 – Atelier handmade – “Voluntar activ, tânăr creativ”:
– se vor realiza materiale ce vor fi utilizate în campania de promovare a voluntariatului şi a lecturii împreună cu voluntarii programului şi elevi din şcolile târgoviştene: steguleţe din hârtie colorată cu mesaje pro lectură şi pro voluntariat
– se vor compune versuri pentru un imn al voluntarilor Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa,
– se vor personaliza – prin desene, baloane colorate
Toate acestea se vor realiza cu cei 11 voluntari ai programului, împreună cu coordonatorii şi elevi de gimnaziu din şcoli târgoviştene.
Locaţia: Curtea interioară a bibliotecii.
2) Marţi, 12 mai 2015 – ora 13.00 – Teatru Forum: “Integrare fără discriminare” – spectacol de teatruinteractiv pe tema nondiscrimănării şi integrării în colectivităţi a adolescenţilor, susţinut de către voluntarii programului “Voluntar activ, tânăr creativ”
– participanţii spectatori vor avea ocazia să-şi susţină propriile idei faţă de tema abordată prin implicare în piesa prezentată, să ia atitudine, propunând idei transformatoare legate de problema prezentată, să iasă din pasivitate şi să devină activi, asumându-şi un rol de transformatori sociali.
-spectacolul de teatru se adresează mai ales elevilor de liceu, dar “spect-actori” pot fi şi bibliotecari, profesorii coordonatori sau alţi participanţi.
Locaţia: Sala de conferinţe a bibliotecii
3) Joi, 14 mai 2015 – ora 13.00 – 15.30– Tatuaje Pro Lectura/ Hai să promovăm Cultura/ Şi să terminăm cu Ura! – promovăm lectura şi voluntariatul prin activităţi nonformale şi artistice.
– voluntarii vor realiza tatuaje semipermamente la alegere din catalogul pus la dispoziţia doritorilor
– se vor distribui materiale informative despre lectură şi voluntariat
– se vor împărţi fluturaşi şi voluntarii bibliotecii vor sta de vorba cu târgoviştenii, promovând voluntariatul şi lectura
– se vor difuza spoturi de promovare a voluntariatului şi diverse filme tematice;
– se va lectura şi recita din poezia românească şi universală;
– se vor oferi cărţi, semne de carte pentru participare şi implicare.
Locaţia: Piaţa Mihai Viteazul Târgovişte
Coordonatorii programului “Voluntar activ, tânăr creativ” Claudia Chebac şi Raluca Rusu vă aşteaptă săPrindeţi gustul voluntariatului!
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Șeful NATO la manșa unui EUROFIGHTER german
Apă, soare, natură și un mediu sănătos pentru VIAȚĂ
Săptămâna Verde la Planeta Petrila