Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Sfântul Ştefan, primul martir creştin, condamnat la moarte prin omorâre cu pietre

Este 27 decembrie,  a treia zi de Crăciun, când, atât credincioşii ortodocşi cât şi cei greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim. În această zi au loc şi o serie de tradiţii, obiceiuri , dar şi superstiţii.

Se spune că Sfântul Ştefan era un tânăr, frumos, cu un suflet deosebit, un  bun orator și un remarcabil psiholog, fiind înzestrat şi cu un sentiment religios excepţional de cald şi de puternic. Avea o personalitate puternică, şi datorită personalităţii sale dar şi a credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni și semne mari.

Sfântul Ştefan a predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, fiind condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim. Sfântul Ștefan a fost astfel primul martir creștin. În faţa Sinedriului, și-a manifestat credinţa prin rugăciune, căci și sub loviturile primite el se ruga „Doamne Iisuse primeşte duhul meu” şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare:” Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor VII, 59-60).

Împotriva acuzațiilor de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu, Sfântul Ștefan s-a apărat printr-un lung discurs la adresa celor care îi doreau moartea. „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).

Numele Sfântului Arhidiacon Ştefan este purtat de peste 400.000 de români, dintre care aproximativ 300.000 sunt bărbaţi şi peste 100.000 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne.

Dintre bărbaţii sărbătoriţi pe 27 decembrie, peste 280.000 poartă numele Ştefan, aproximativ 18.000 se numesc Istvan şi peste 8.000 au fost botezaţi Fănel. De asemenea, îşi vor serba onomastica peste 3.000 de bărbaţi care se numesc Ştefănel, circa 1.000 care au numele Ștefănuț şi peste 500 al căror nume este Fane. De asemenea, cele mai multe femei sărbătorite poartă numele Ştefania, respectiv peste 90.000, alte aproximativ 20.000 se numesc Ştefana, circa 9.000 au fost botezate Fănica, peste 1.000 Fănuța şi peste 300 Fana

De această zi sunt legate o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi, sau este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.

Şi astăzi a treia zi de Crăciun, este tot o mare sărbătoare creştină,în care se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice,  se împart pachete cu mâncare  persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.

În unele zone din Muntenia se prepară „Pâinicile lui Ştefan”. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.

Tot de Sfântul Ştefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.

Pentru a avea spor în casă şi pentru sănătatea noastră şi a celor dragi nouă, pentru cei cu probleme mari de sănătate,  să-l cinstim astăzi pe Sfântul Ştefan prin faptele noastre bune, şi prin iubire faţă de oameni.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share