Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

PROGRAMUL FESTIVALULUI BABEL- EDITIA A IV-A, TARGOVISTE, 2014

 Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL este la a patra ediție, reluându-și activitatea după un hiatus de cinci ani. Festivalul se va desfășura între 16 și 21 Iunie, în următoarele locații: sălile teatrului Tony Bulandra, sala teatrului de păpuși ”Mihai Popescu”, sala „Matei Voievod”, cât și numeroase alte spații în aer liber în întreg municipiul Târgoviște. 

Tema de acest an a festivalului este „Vorbire” – sunt reuniti artiști vorbitori ai unor limbi neobișnuite, fie datorită distanței geografice față de România (limba persană), fie din pricina rarității în sine (limba poporului Saami, limba Mapadungu etc.), în încercarea de a crea primul festival dedicat unor minorități lingvistice, atât ca limbaj uzual, cât și în sensul limbajului artistic.

În acest context, vor fi prezenti invitati din 20 de țări: Chile, Brazilia, Franța, Catalonia, Țara Bascilor, Spania, Suedia, Olanda, Germania, Italia, Ucraina, Ungaria, Kosovo, Bulgaria, Rusia, Israel, Turcia, Iran, India, Marea Britanie, cărora li se alătură desigur și România. Este vorba de trupe de teatru, grupuri de teatru de păpuși, dans tradițional, dans contemporan și balet, artă plastică și sculptură sonoră, muzică și chiar teatru de stradă. La toate acestea se vor adăuga și o serie de workshop-uri și discuții libere susținute de personalități ca Irina Margareta Nistor și Ioana Crăciunescu, cu aportul unora din invitații noștri de seamă.

Timp de cinci zile, festivalul BABEL intenționează să transforme municipiul Târgoviște în unul din cele mai cosmopolite și vibrante orașe din România.

 PROGRAM FESTIVAL

Luni,  16 Iunie
17:30 – 19.00, Deschiderea oficială BABEL F.A.S.T. 2014, Foaierul Teatrului Municipal Tony Bulandra
19.00 – 20.00, Lansare de carte – Sunt… AICI – de Alexandru Sandu; poeme în opt limbi, Foaierul Teatrului Municipal Tony Bulandra
20.00 – 21.30, Sala Mare: Condominio Occidentale, TeArca Onlus (Italia)
21.30 – 22.30, Parada BABEL, traseu Teatrul Municipal Tony Bulandra – Teatrul de Vară, Parcul Chindiei
22.30 – 24.00, Curtea Domneasca: Hamlet, Teatrul Tony Bulandra Targoviste
20.00 – 02.00, Clubul BABEL, la Teatrul Municipal Tony Bulandra

Marti, 17 Iunie

09.00 – 12.00, Master Class Dans Contemporan – Momo Sanno (Brazilia)
11.00 – 12.00, Clubul Presei
12.00 – 14.00, Teatrul de Papusi: Ce face Roșu joi?, Thalias Kompagnons (Germania)
12.00 – 20.00, Turnul Chindiei: On Sparse Ground, Helena Persson (Suedia)
14.00 – 16.00, Sala Studio: Cabaret, El Retrete de Dorian Grey (Spania)
16.00 – 18.00, Scena Insula: Geleajauziac & Sorbatza, Kukai (Spania/Țara Bascilor)
18.00 – 20.00, Sala Mare: DELIRURI, Teatrul Municipal Tony Bulandra Târgoviște, în coproducție cu Teatrul de Artă Deva
20.00 – 22.00, Casa de Cultura a Studentilor:  The Demolition of the Eiffel Tower, Qena Multimedia (Kosovo)
22.00 – 23.30, Peninsula – Parcul Chindiei: Concert Susheela Raman (Marea Britanie/India)
20.00 – 02.00, Clubul BABEL, la Teatrul Municipal Tony Bulandra

Miercuri, 18 Iunie

09.00 – 12.00, Master Class Dans Contemporan – Momo Sanno (Brazilia)
11.00 – 12.00, Clubul Presei
12.00 – 14.00, Sala Oglinzi: Workshop susținut de Ioana Crăciunescu, Teatrul Municipal Tony Bulandra
12.00 – 20.00, Turnul Chindiei: On Sparse Ground, Helena Persson (Suedia)
14.00 – 16.00, Sala Oglinzi: Starea Teatrului Turc, întâlnire cu regizorul Kemâl Bașar, compozitorul Can Atilla și membrii companiei Biriken Biriken – Melis Tezkan & Okan Urun.
14.00 – 16.00, Sala „Matei Voievod”: Elsa’s creation,Figurentheater-Klatt (Germania)
16.00 – 18.00, Sala Studio: Cabaret, El Retrete de Dorian Grey (Spania)
18.00 – 20.00, Sala Mare: Între noi totul este bine, Teatrul Național „Ivan Vasev” Sofia (Bulgaria)
20.00 – 22.00, Curtea Domneasca: Concert, Rodrigo Vladimir Leoz Solar (Chile)
22.00 – 23.30, Peninsula – Parcul Chindiei:  Concert, Kanizsa Csillagai (Ungaria)
20.00 – 02.00, Clubul BABEL, la Teatrul Municipal Tony Bulandra

Joi, 19 Iunie

09.00 – 12.00, Master Class Dans Contemporan – Momo Sanno (Brazilia)
11.00 – 12.00, Clubul Presei
12.00 – 14.00, Sala Oglinzi: Workshop susținut de Irina Margareta Nistor
12:00 – 14:00, Teatrul de Păpuși: Romeo și Julieta, Parteneriat Teatrul Mihai Popescu & Tiyatro Keyfi Istanbul, Turcia
12.00 – 20.00, Turnul Chindiei: On Sparse Ground, Helena Persson (Suedia)
16.00 – 18.00, B-ul Carol 1: Commandos Poetiques, Les Souffleurs (Franta)
18.00 – 20.00, Sala Mica:  Dialogue with Escapees, Sepehr Sharifzadeh (Iran/Persia)
20.00 – 22.00, Sala Mare: Dans contemporan: Momo Sanno (Brazilia) & Milena Sidorova (Ucraina/Teatrul de Balet din Amsterdam, Olanda) & Gulyás Anna/Peter Szűcs (Ungaria)
22.00 – 23.30, Peninsula – Parcul Chindiei: Concert, Iordache (Romania)
20.00 – 02.00, Clubul BABEL, la Teatrul Municipal Tony Bulandra

Vineri, 20 Iunie
09.00 – 12.00, Master Class Dans Contemporan – Momo Sanno (Brazilia)
11.00 – 12.00, Clubul Presei
12.00 – 20.00, Turnul Chindiei: On Sparse Ground, Helena Persson (Suedia)
12:00 – 14.00, Teatrul de Păpuși: Morcoveață, Teatrul Municipal Tony Bulandra
14.00 – 16.00, Sala Mica: Fa Una Mica de Soroll / To Ramona, La Ruta 40 (Spania/Catalunya)
16.00 – 18.00, Sala Mare: Păpușarul, Teatrul Evreiesc de Stat, București, România
18.00 – 20.00, Casa de Cultura a Studentilor: HYPPOLITOS, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, România
20.00 – 22.00, Sala Mare: Concert muzică lăutărească, Trei Parale, București, România
22.00 – 23.30, Scena Insula: Cenușa Timpului, Riff &Teatrul de Balet din Sibiu, România
20.00 – 02.00, Clubul BABEL, la Teatrul Municipal Tony Bulandra

Sâmbătă, 21 Iunie
11.00 – 12.00, Clubul Presei
12.00 – 20.00, Turnul Chindiei: On Sparse Ground, Helena Persson (Suedia)
14.00 – 16.00, Teatrul de Păpuși: Elsa’s creation, Figurentheater-Klatt (Germania)
18.00 – 20.00, Sala Studio: Orlando, Figurentheater-Klatt (Germania)
20.00 – 22.00, Sala Mare: Zic-Zac, Andrea Gavriliu sprijinită de Stefan Lupu (Romania)
22.00 – 23.30, Scena Insula: Concert, Tal Ben Ari (Israel/Spania)
20.00 – 02.00, Clubul BABEL, la Teatrul Municipal Tony Bulandra

Helena Persson – Sound art
The Demolition of the Eiffel Tower
Tal Ben Ari
TeArca
Thalias Kompagnons – What does Red do on Thursday
Trei Parale
Figurentheater – Klatt – Orlando
Milena Sidorova – Subvocal and Duet for her

Mai multe detalii despre activitatile zilnice ale Festivalui Babel puteti gasi pe babelfest.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share