" /> Vestea PROASTĂ pe care premierul Ponta o primeşte ÎN CONCEDIU | Oficial Media
Published On: vin, Noi 21st, 2014

Vestea PROASTĂ pe care premierul Ponta o primeşte ÎN CONCEDIU

Ponta-VictorGuvernul va trebui să demonstreze FMI că are resurse să acopere anul viitor un gol de venituri de 15-17 miliarde lei, care provine atât din reducerea deficitului bugetar, cât şi din măsurile legislative adoptate în ultimele luni, a declarat joi Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, potrivit Mediafax.

Din păcate, Guvernul va avea o problemă să acopere acest gol. Autorităţile fie vor negocia noi ţinte cu FMI, fie vor apela la alte măsuri şi, din păcate, iau în calcul şi creşteri de taxe pentru anul viitor ca să acopere golul din buget“, a spus Dumitru la conferinţa cu analiştii organizată de Fondul Proprietatea.

Dumitru a arătat că în ceea ce priveşte investiţiile, execuţia bugetară pe ESA arată mult mai rău decât cea pe cash, scăderea investiţiilor noi fiind de 55%. Diferenţa provine din faptul că la capitolul investiţii au fost plătite anumite arierate.

Potrivit preşedintelui Consliului Fiscal, investiţiile publice au coborât la minimul ultimilor cinci ani.

Dumitru a confirmat ipoteza că lupta anticorupţie a dus la încetinirea investiţiilor, lansată în urmă cu două săptămâni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arătând că autorităţile publice nu încep noi investiţii de frica DNA.

Cred că şi bătălia asta cu corupţia are rostul ei. Din ce am citit nu s-au cheltuit banii, mai ales la locale (…) Am lansat o ipoteză pentru că succesul acestui efort de combatere a evaziunii fiscale şi a corupţiei are efecte financiare şi economice pe termen lung”, a spus atunci Isărescu.

Potrivit unor surse oficiale, premierul Victor Ponta a fost la BNR înainte de alegeri pentru a discuta situaţia bugetară şi programul pentru 2015, unde l-ar fi rugat pe fostul secretar de stat în MFP Gheorghe Gherghina să-i ofere sprijin ministrului delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, pentru a închide bugetul în 2% din PIB. Ţinta de 2,2% din PIB pe cash în 2014 era negociată cu FMI şi CE exclusiv pentru cheltuieli de confinanţare programe din fonduri UE, dar nu mai poate fi menţinută întrucât la rectificare s-au tăiat fondurile respective.

La aceeaşi rectificare s-a asumat că bugetul va închide cu uşor excedent în octombrie, deci nu există spaţiu fiscal pentru plata în avans a drepturilor salariale câştigate în instanţă. Este nevoie de rectificare şi de tăierea cheltuielilor de la alte ministere, ceea ce ar însemna în special investiţii”, au completat sursele citate.

Ipoteza unei noi rectificări bugetare nu pare agreată de Consiliul Fiscal, Ionuţ Dumitru declarând pentru Mediafax că ar fi încălcate prea multe prevederi legale.

“Fără rectificare bugetul ar putea închide cu un deficit de 2,8% din PIB, dacă se plătesc în avans drepturile salariale câştigate în instanţă, la fel cum se previzionează că va închide bugetul pe 2015 fără măsuri de reducere a chetuielilor sau creştere a veniturilor”, au spus însă sursele citate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA
Pin It