Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

De Sânziene vă așteptăm la STRAJA- LUPENI- HUNEDOARA

Pe 24 iunie  în staţiunea Straja va fi organizată tradiţionala Nedeie de Sânziene.

De peste 500 de ani, în această zonă, la ceas de mare sărbătoare creştină, momârlanii din cătunele îndepărtate de munte ale Văii Jiului participau şi-şi dădeau întâlnire cu gorjenii sus, în vârful Straja. Se purtau straie populare şi tot la aceste întâlniri se puneau la cale cumetrii, se degusta brânza produsă pe ambii versanţi ai muntelui şi se încingea jocul, spre seară. Atracţia zilei erau concursurile de bidivii, cei mai buni proprietari de cai fiind răsplăţiţi cu pălincă ori cu o oaie bună de lapte.

Turiştii vor putea şi ei să vadă cum se păstrează pe aceste meleaguri tradiţiile şi obiceurile populare. Credincioşii sunt aşteptaţi să participe şi la slujba religioasă  care va avea loc la Schitul din Straja, părintele Dimitrie Ivaşco va predica credincioşilor despre Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi rolul lui în propovăduirea venirii Mântuitorului în rândurile turmei Sale, cât şi despre importanţa tradiţiilor populare şi obiceiurile locului. La schitul din Straja sunt aşteptate să participe şi înalte feţe bisericeşti.  Intrarea la Schit se face printr-un tunel. Are 54 de metri. Este pictat cu sfinții din calendarul ortodox, Praznicile Împărătești, iar pe bolta lui e Scriptura în imagini, Vechiul și Noul Testament. O lucrare de artă unică în ortodoxie. O adevărată cateheză în imagini.

Organizatorii evenimentului cultural artistic anunță pe cei interesați că și telegondola va funcționa la capacitatea optimă Pentru succesul acestui eveniment,  administraţia publică locală şi principalul partener Comexim R, Lupeni se pregătesc din timp. Importanţa păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor populare este o necesitate pentru păstarea identităţii naţionale şi culturale, motiv pentru care, consilerii locali au aprobat organizarea şi anul acesta a Nedeii Sânzienelor şi a spectacolului folcloric, care va urma după slujba religioasă şi după tradiţionalul concurs de cai. A fost alocată și suma de 20.000 de lei  pentru premierea câştigătorilor concursului hipic, pentru parada costumului popular şi pentru plata artiştilor.  Mai mulţi artişti consacrați au fost  invitaţi să susţină tradiţionalul spectacol, după ce vor fi premiați concurenții, de la tradiționalul concurs  hipic :  Nicu Novac, Ion Drăgan, Adina Hada, Miruna Medrea, Ovidiu Olari, Junii Petrileni și alții.

Sărbătoarea Sânzienelor se mai numeşte în tradiţia populară şi „amuţitul cucului” iar sărbătoarea este una solară. Noaptea se aprind focuri, bătrânii spun că în această zi se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu noi. Forţele benefice, dar şi cele ale răului se dezlănţuie, iar ielele sau sânzienele plutesc în aer şi pot face minuni sau pot aduce necazuri, celor care încalcă obiceiurile din această zi, sau lucrează. Tot în 24 iunie se sărbăroreşte şi ziua universală a iei româneşti şi se aşteaptă la această nedeie, ca portul popular să fie ridicat la rang de cinste printre participanţi. Portul, muzica populară, limba şi dansul sunt privite drept cele mai mari   realizări ale neamului românesc. Părintele Dumitru Stăniloaie consideră că:  “portul spiritualizează trupul, aşează pe toată   întinderea lui o ţesătură de sensuri sau dă o notă de spiritualitate frumuseţii lui”. Poate că nici un popor nu a dăruit atâta timp pregătirii şi împodobirii minuţioase a veşmintelor sale ca poporul român, poate că nici un popor nu a fost atât de preocupat de exteriorizarea adecvată a complexităţii şi armoniei sufleteşti.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share