Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Europarlamentarul MARIA GRAPINI  a adus la aceeași masă triumviratul european din construcții, căi ferate, industrie și CE!

Gazdă și organizator al dezbaterii “Cel mai bun raport calitate-preț: o abordare durabilă a achizițiilor publice pentru infrastructură”, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a condus, marți, 4 septembrie, discuții importante, de interes imediat în mediile publice și private, legate de strategia achizițiilor publice, la nivel european.
În sediul Parlamentului European de la Bruxelles, românca Maria Grapini și prestigiosul UNIFE – Asociația Industriei Europene de Aprovizionare Feroviară au coagulat triumviratul european din construcții, căi ferate, industrie, dar și Comisia Europeană, pentru dezbateri aplicate privitoare la principiul MEAT (Most Economically Advantageous Tender), adică oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în practicile de achiziții publice, pentru a formula o concluzie profesionistă ce va fi transmisă Comisiei Europene ulterior. Scopul final? O legislație unitară, corectă și transparentă în domeniul achizițiilor publice, la nivel de UE.
Oaspeții Mariei Grapini au fost nume sonore din domeniile menționate, Garcia Porras Bonifacio, șef de unitate la DG GROW – Direcția Generală pentru Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri, Philippe Citroën, director general al UNIFE, Vincent Detemmerman, FIEC (Federația belgiană în domeniul construcțiilor), Guido Nelissen, consilier economic, IndustriAll, colegi europarlamentari. Cu toții au intervenit și au făcut propuneri bazate pe experiențele lor, faste sau mai puțin plăcute, considerând actuala directivă una perfectibilă. În egală măsură, reprezentanții companiilor au felicitat-o pe umanistă pentru inițiativa avută.
“Deoarece această directivă are unele deficiențe, Comisia a fost invitată să găsească soluții cât mai curând posibil și un ghid pentru achizițiile publice. Acum știm că există bariere pe termen lung pentru un proces. Cred că directiva trebuie să fie mai precisă în modalitățile de alegere a procedurilor. Avem mai mult de 56% de cazuri în care prețul de achiziție al unui bun sau al unui serviciu este cel mai mic și asta nu este sustenabil. Trebuie să avem criterii mixte. Pentru mine timpul este foarte important, timpul înseamnă bani. Din punctul meu de vedere trebuie să găsim unelte că să îmbunătățim procedura. Cred că, astăzi și mâine, aveți timp să veniți cu propuneri de soluții pentru Comisie, care să ajute directiva noastră. Raportul nostru de săptămâna aceasta va avea un vot la Strasbourg, în acest sens am introdus noi amendamente. Poziția dumneavoastră este foarte importantă pentru noi!”, le-a transmis gazda și organizatorul evenimentului din PE, Maria Grapini.
La masa rotundă s-au emis opinii interesante, precum cea a directorului general UNIFE, conform cărora este importantă apariția unui ghid, dar și crearea unui indicator și apelarea la statistici, în condițiile în care produsele feroviare prezintă caracteristici și provocări specifice.
“Când vecinul tău folosește muncă low-cost, fără control de la autoritatea publică cum poți concura? Cum a spus și doamna Grapini și credem că are dreptate, un procent de 60% dintre contracte se câștigă cu raportul calitate-preț având mereu drept de câștig cel mai mic preț. Durata de viață a investiției este foarte importantă și costul de viață al unei investiții dar de multe ori credem că aceste aspecte nu sunt luate în calcul.”, a spus, la rându-i, directorul ICT, PMO și al Federației Federale de construcție Belgiană. Maria Grapini s-a declarat convinsă că “avem duble responsabilități, odată pentru statele membre si pentru UE, însă Comisia trebuie să reglementeze criteriile corect. Pentru a fi eficient, trebuie să avem transparență și criterii bune!”.
Mulțumindu-i pentru masa rotundă eficientă din PE, directorul general UNIFE a precizat că este foarte important pentru diferitele sectoare să discute și să împărtășească bunele practici pentru ca, ulterior, să acționeze unitar, pentru o legislație bună. “Toți avem aceeași gândire și asta nu poate duce decât la lucruri bune, dar trebuie să luăm în calcul că există responsabilități, atât la nivel național, cât și la nivel european. Susțin îmbunătățirea directivei și sper că din dezbaterea de astăzi vor rezulta soluții care să corecteze situația. În concluzie, se justifică un raport din propria ințiativă pentru că se dorește o detaliere mai bună a modificării directivei, precum și scurtarea timpului de adjudecare sau oferirea unui grad sporit de transparență.”, a conchis europarlamnetarul român,  Maria Grapini.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share