Legionarii pregăteau în 1941 o nouă ”noapte a Sfântului Bartolomeu”

La data de 21 ianuarie 1941, Mișcarea Legionară, organizează o rebeliune armată cu scopul preluării puterii unice în stat. Începerea rebeliunii legionare a fost ca urmare a tensiunilor uriaşe la care se ajunsese între cele două forţe conducătoare ale României, Mişcarea Legionară condusă de Horia Sima şi generalul Ion Antonescu.  Legionarii vroiau să dețină singuri puterea și de aceea vor lua decizia de a prelua cu forţa toată puterea din România, chemându-și simpatizanții sub arme.
Astfel,ei vor ocupa în București clădirile Poştei, Telefoanelor şi ale Radiodifuziunii, emiţând comunicate prin care anunţau ruptura de Ion Antonescu şi sfârşitul dictaturii militare a a acestuia. Observând de asemenea lipsa de reacţie a Poliţiei şi Jandarmeriei, legionarii vor trece la acţiuni de terorizare a populației prin acțiuni de legitimarea a persoanelor, incendierea și distrugerea a mai multe magazine evreiești, constituirea de filtre rutiere, arestări abuzive , ba chiar și împușcarea unor oameni nevinovați.
Încă din data de 20 ianuarie 1941 au fost arestați ilegal aproape 2.000 de evrei din București, în special dintre cei domiciliați în cartierele Dudești și Văcărești, de către membrii diverselor organizații ale Legiunii, în special din Corpul Muncitoresc Legionar și Poliția Legionară. Victimele au fost internate în sedii ale Ministerului de Interne și Poliției din București și comuna Jilava, dar și în alte locații improvizate controlate de legionari.
A doua zi a început Pogromul de la București, în paralel cu atacarea instituțiilor de stat fiind incendiate și devastate sinagogi, sedii de firme și case ale unor evrei. Au fost devastate sau distruse în întregime 1.274 de clădiri, printre ele sinagoga sefardă Cahal Grande, pompierii chemați să stingă incendiul pentru a nu se extinde fiind împiedicați să intervină,  de către legionarii prezenți. Au fost comise numeroase violuri și jafuri, mii de persoane fiind afectate direct. Dintre evreii arestați sau găsiți în locuințele lor au fost vizați cu precădere lideri ai comunităților religioase sau ai organizațiilor laice evreiești care au fost apoi torturați și executați. În urma masacrului din pădurea Jilava au fost identificate 86 de trupuri neînsuflețite, mulți dintre cei împușcați fiind torturați în prealabil. Rabinul Tzvi Gutmann a fost împușcat împreună cu cei doi fii ai săi, Iosif și Iancu, supraviețuind însă acestei tragedii doar pentru a-și plânge copiii uciși. Cele mai atroce crime au avut însă loc la Abatorul din București, unde 15 persoane au fost torturate cu sadism și/sau împușcate, fiind agățate apoi în cârligele folosite în mod uzual pentru tranșarea carcaselor de animale. De altfel, de o mare cruzime au fost și crimele legionare comise împotriva militarilor români din trupele trimise să apere instituțiile de stat, înregistrându-se și cazuri în care soldați neînarmați prinși de legionari au fost incendiați de vii!
Deși autoritățile au încercat ascunderea acestor aspecte, mai ales în ceea ce privește violențele antisemite, mărturii și dovezi despre Pogromul de la București au apărut în presa liberă din statele neocupate de naziști.
Astfel, publicația ”The Record” a Uniunii Evreilor Români din America a publicat la 28 octombrie 1941 număr special consacrat Pogromului de la București, ilustrat cu fotografii realizate de organele de anchetă românești, obținute clandestin. Materialul documentar anexat are meritul de a realiza un amplu rechizitoriu al politicii antisemite, abuzurilor și crimelor antievreiești comise până la acea dată, făcând cunoscute o parte din numele victimelor Pogromului de la București și apelând pentru ajutorarea membrilor de familie supraviețuitori, în general bătrâni, văduve și copii rămași orfani. În total, bilanțul pierderilor de vieți omenești ale rebeliunii legionare s-a ridicat la 256, dintre care cele 125 de victime ale Pogromului de la București nu au avut altă vină decât aceea de a fi fost evrei, oameni obișnuiți uciși cu o violență și o cruzime care nu vor putea fi vreodată justificate și, mai ales, nu trebuie uitate!

Însuși generalul Antonescu îi comunica lui Hitler, la 14 ianuarie 1941 că „Mișcarea Legionară s-ar fi anarhizat prin implantarea în rândurile sale a comuniștilor”. În memorandumul înaintat în aceeași zi Führer-ului, șeful statului român sublinia: „Elemente nepregătite sau trimise de comuniști poartă răspunderea pentru pierderea de popularitate a legiunii, pentru haosul economic care a urmat și pentru creșterea primejdiei de anarhie, în timp ce propaganda comunistă se intensifică”. O cauză imediată, care a dus la ascuţirea contradicţiilor dintre general şi Legiune, a constituit-o activitatea Poliţiei Legionare, care, prin excesele comise, a creat o atmosferă de teroare, încă din luna octombrie întreaga ţară fiind cuprinsă de anarhie şi violenţă. Asasinatele, descinderile, arestările ilegale, maltratarea cetăţenilor, jafurile sau ţinut lanţ. O statistică întocmită din ordinul autorităţilor, în anul 1941, înregistra nu mai puţin de 450 de maltratări, 323 sechestrări de persoane, nouă asasinate, în afara celor comise la Jilava.  Răfuiala „cămăşilor verzi” cu foştii demnitari politici, care s-a soldat cu asasinarea a 64 de deţinuţi în închisoarea Jilava, a istoricului Nicolae Iorga şi a economistului Virgil Madgearu, în noaptea de 26/27 noiembrie1940, a constituit o încălcare de către legionari a dispoziţiilor primite de la Antonescu. Ca urmare a acestui fapt, în decembrie, el a luat măsuri care nu lăsau nici un dubiu  asupra scopului urmărit, respectiv curmarea exceselor şi îndepărtarea elementelor gardiste care se dovediseră necorespunzătoare. Conflictul s-a înteţit ca urmare a măsurilor luate de „cămăşile verzi”, ca o contrapondere la ordinele date de Antonescu.

În a doua jumătate a lunii decembrie, s-au intensificat zvonurile referitoare la pregătirea unei „nopţi a Sfântului Bartolomeu”, având ca scop lichidarea reprezentanţilor partidelor politice, ca şi a celor care se împotriveau Gărzii, extremiştii din mişcare voind astfel să inaugureze anul 1941 cu „oameni noi şi suprimarea a tot ce este vechi”. La întoarcerea în ţară, Antonescu a adoptat o atitudine intransigentă faţă de mişcare, avertizând legionarii de iminenta despărţire. La 18 ianuarie 1941, el a decis suprimarea comisarilor de românizare, ceea ce însemna eliminarea bazei de putere economică a „cămăşilor verzi”, iar destituirea ministrului de interne legionar Constantin Petrovicescu, ca urmare a asasinării maiorului german Döring, de către un agent britanic de origine greacă, a constituit scânteia care a aprins conflictul din 21-23 ianuarie 1941.În seara zilei de 20 ianuarie, a avut loc demonstraţia a 10.000 de legionari, care au cerut îndepărtarea elementelor „satanice” de la conducerea ţării şi formarea unui guvern legionar. Dacă până în după-amiaza zilei de 22 ianuarie balanţa a înclinat de partea rebelilor, odată cu primirea acceptului din partea lui Hitler de a restabili ordinea chiar cu preţul sângelui, Antonescu a ordonat armatei să intervină în forţă, fapt care a dus la încleştări sângeroase între gardişti şi soldaţi, până în după amiaza zilei de 23 ianuarie restabilindu-se starea de normalitate. În timpul rebeliunii au fost înregistrate numeroase victime: 21 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, 236 de morţi şi 245 răniţi în Bucureşti, şi 117 morţi şi răniţi în provincie. Horia Sima şi alţi conducători legionari au reuşit să fugă din ţară sub protecţia S.S.-ului şi Wehrmacht-ului. Mai târziu, Horia Sima a încercat să arunce vina  asasinatelor antievreieşti pe seama unor elemente antisociale.

Dar,  Viorel Trifa, ulterior refugiat în SUA, Dumitru Groza, bănuit ca agent dublu, au afirmat că  ”oamenii lui Antonescu erau jidoviţi” astfel că evreii  ar fi provocat conflictul. Au fost incendiate şi profanate Templul Cahal Grande, Templul Coral, distruse zeci de magazine, împuşcaţi oameni la Jilava, în pădure, unele cadavre au fost agăţate la Abator, pe cadavre scriindu-se  „carne cuşer”. Pogromul a fost un rezultat al unei îndelungate propagande antisemite duse de ideologi, jurnalişti, cu vederi extremist-şovine şi antisemite.
Guvernul a luat măsuri minime, reparatorii, declaraţiile oficiale fiind cinice şi minimalizatoare. Amestecul unor comuniști în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 este reluat și analizat pe o bază informațională mai largă de către SSI în „Darea de seamă asupra rebeliunii”, întocmită la sfârșitul lunii februarie din același an. Dar, prin aprobarea dată de Horia Sima, reorganizarea Corpului Muncitoresc Legionar (CML) urma să fie făcută sub conducerea lui Dumitru Groza, „militant comunist de notorietate”, scriu și colegii de la activenews. Așa după cum demonstrează documentele din Arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în CML.
Comandantul Mișcării Legionare observase acest fenomen și hotărâse o epurare, însă primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat. Și aceasta, pentru că, între comandantul Mișcării Legionare și conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relații mult mai vechi.
După cum atestau date din Arhivele Siguranței și din cele ale Ministerului Muncii, Dumitru Groza, unul dintre apropiații lui Horia Sima, era în realitate, „unul dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga”.
Prin Dumitru Groza s-ar fi menținut supremația CML asupra restului Legiunii, iar Horia Sima i-ar fi luat permanent apărarea. Tot în „Darea de seamă asupra rebeliunii” întocmită de SSI se oferă și alte câteva exemple de intruziune comunistă. Astfel, serviciile de Siguranță și ale SSI se implicaseră în arestarea lui Boris Niconov din Basarabia, trimis de Soviete cu „misiunea de a se introduce la legionari”. Un alt exemplu făcea referire la cizmarul Moga, un alt comunist notoriu din Cernăuți, care primise suma de 200.000 lei de la Ajutorul legionar, spre a se instala ca refugiat la Suceava. Alți comuniști legionari percheziționaseră sediul Centrului informativ Suceava al SSI, iar executanții au fost Krevinski, Cervinski și Viskeron Alois, de asemenea identificați ca notorii comuniști infiltrați în Mișcarea Legionară. Concluzia documentului SSI privind implicarea comuniștilor în rebeliune, în urma directivelor și intereselor sovietice, se impunea de la sine: „Sovietele,  cărora orice complicații de ordin politic intern din România le foloseau,  au căutat și reușit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mișcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activității interioare a Mișcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleași elemente mișcări și acțiuni anarhice conform cu interesele sovietice
Nici după 23 august 1944, propaganda comunistă nu a dezbătut prea mult această temă, care nu se încadra în programul de comunizare economică şi deznaţionalizare  etnică. Dar, acte există  în arhivele din România, Moscova, New York, Ierusalim.
Minciuna nu are prea mult  loc de a  nega evidenţele.

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share