Legionarii pregăteau în 1941 o nouă ”noapte a Sfântului Bartolomeu”

Însuși generalul Antonescu îi comunica lui Hitler, la 14 ianuarie 1941 că „Mișcarea Legionară s-ar fi anarhizat prin implantarea în rândurile sale a comuniștilor”. În memorandumul înaintat în aceeași zi Führer-ului, șeful statului român sublinia: „Elemente nepregătite sau trimise de comuniști poartă răspunderea pentru pierderea de popularitate a legiunii, pentru haosul economic care a urmat și pentru creșterea primejdiei de anarhie, în timp ce propaganda comunistă se intensifică”. O cauză imediată, care a dus la ascuţirea contradicţiilor dintre general şi Legiune, a constituit-o activitatea Poliţiei Legionare, care, prin excesele comise, a creat o atmosferă de teroare, încă din luna octombrie întreaga ţară fiind cuprinsă de anarhie şi violenţă. Asasinatele, descinderile, arestările ilegale, maltratarea cetăţenilor, jafurile sau ţinut lanţ. O statistică întocmită din ordinul autorităţilor, în anul 1941, înregistra nu mai puţin de 450 de maltratări, 323 sechestrări de persoane, nouă asasinate, în afara celor comise la Jilava.  Răfuiala „cămăşilor verzi” cu foştii demnitari politici, care s-a soldat cu asasinarea a 64 de deţinuţi în închisoarea Jilava, a istoricului Nicolae Iorga şi a economistului Virgil Madgearu, în noaptea de 26/27 noiembrie1940, a constituit o încălcare de către legionari a dispoziţiilor primite de la Antonescu. Ca urmare a acestui fapt, în decembrie, el a luat măsuri care nu lăsau nici un dubiu  asupra scopului urmărit, respectiv curmarea exceselor şi îndepărtarea elementelor gardiste care se dovediseră necorespunzătoare. Conflictul s-a înteţit ca urmare a măsurilor luate de „cămăşile verzi”, ca o contrapondere la ordinele date de Antonescu.

În a doua jumătate a lunii decembrie, s-au intensificat zvonurile referitoare la pregătirea unei „nopţi a Sfântului Bartolomeu”, având ca scop lichidarea reprezentanţilor partidelor politice, ca şi a celor care se împotriveau Gărzii, extremiştii din mişcare voind astfel să inaugureze anul 1941 cu „oameni noi şi suprimarea a tot ce este vechi”. La întoarcerea în ţară, Antonescu a adoptat o atitudine intransigentă faţă de mişcare, avertizând legionarii de iminenta despărţire. La 18 ianuarie 1941, el a decis suprimarea comisarilor de românizare, ceea ce însemna eliminarea bazei de putere economică a „cămăşilor verzi”, iar destituirea ministrului de interne legionar Constantin Petrovicescu, ca urmare a asasinării maiorului german Döring, de către un agent britanic de origine greacă, a constituit scânteia care a aprins conflictul din 21-23 ianuarie 1941.În seara zilei de 20 ianuarie, a avut loc demonstraţia a 10.000 de legionari, care au cerut îndepărtarea elementelor „satanice” de la conducerea ţării şi formarea unui guvern legionar. Dacă până în după-amiaza zilei de 22 ianuarie balanţa a înclinat de partea rebelilor, odată cu primirea acceptului din partea lui Hitler de a restabili ordinea chiar cu preţul sângelui, Antonescu a ordonat armatei să intervină în forţă, fapt care a dus la încleştări sângeroase între gardişti şi soldaţi, până în după amiaza zilei de 23 ianuarie restabilindu-se starea de normalitate. În timpul rebeliunii au fost înregistrate numeroase victime: 21 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, 236 de morţi şi 245 răniţi în Bucureşti, şi 117 morţi şi răniţi în provincie. Horia Sima şi alţi conducători legionari au reuşit să fugă din ţară sub protecţia S.S.-ului şi Wehrmacht-ului. Mai târziu, Horia Sima a încercat să arunce vina  asasinatelor antievreieşti pe seama unor elemente antisociale.