Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Răvășitul Oilor în comuna Runcu, sărbătoarea simbolică ce marchează sfârșitul anului pastoral

În perioada 16-17 septembrie 2023 are loc Sărbătoarea pastorală ”Răvășitul oilor”, ediția a XXXI-a, organizată de Primăria și Consiliul Local Runcu din județul Dâmbovița, la marginea satului Brebu, pe platoul unei pășuni numită de localnici de sute de ani, “Vârful la in”, sub poalele muntelui Leaota.

Astăzi, în prezența oficialităților locale și județene, a avut loc festivitatea de deschidere. Au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jijie, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, deputații Carmen Holban, Radu Popa și Marian Țachianu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, consilieri județeni și locali, primari din alte localități.

Cea mai mare sărbătoare a toamnei a adunat sute de localnici din mai multe județe ale României, fapt care a transformat pentru câteva ore traficul spre comuna Runcu într-un adevărat furnicar. Un semn că românii sunt extrem de legați de tradiții și obiceiuri, de natură și de un mod arhaic de viață, care va rămâne un model și pentru următoarele generații.

Declarații din cadrul festivității de deschidere:

”Tocmai am văzut tricolorul României, cred că este un semn bun pentru Dâmbovița și pentru noi toți. Participăm cu mare drag, în fiecare an, la Răvășitul Oilor, și îi felicit pe cei implicați pentru această manifestare și organizarea de excepție. Vreau să îi felicit pe toți producătorii care participă la Răvășitul oilor, pe proprietari și pe dâmbovițeni. Este deosebit de important atât pentru Dâmbovița, cât și pentru România, ca noi toți să promovăm tradițiile runcenilor! La mulți ani tuturor!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Răvășitul Oilor a ajuns la ediția cu numărul 31. Nu este un lucru ușor, am căutat an de an să îmbunătățim această festivitate. Pentru crescătorii de animale am organizat un târg pe o perioadă de 3 zile, să poată să-și vândă produsele. În ciuda vremurilor grele, am organizat multe surprize, un foc de tabără, artificii, concurs de cai grei, și multe altele. Declar deschisă festivitatea Răvășitul Oilor. Consider că este un prilej de bucurie pentru toată lumea!”, a precizat primarul localității Runcu, Gheorghe Brebeanu.

Despre ”Răvășitul Oilor”, o sărbătoare ancestrală și cu mare însemnătate pentru deținătorii acestor animale, dar și pentru comunitatea care are nevoie de produsele oferite, ne-a oferit mai multe detalii secretarul Primăriei Runcu.

”Comuna Runcu devine an de an gazda uneia dintre cele mai străvechi datini din țară. Astăzi s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare. Un eveniment care apropie oamenii și duce mai departe tradițiile și obiceiurile românești. ”Răvășitul Oilor” este de fapt o sărbătoare simbolică ce marchează sfârșitul anului pastoral, atunci când turmele coboară din munți pentru a fi răvășite. Astfel încât fiecare proprietar să-și primească în gospodărie animalele date spre vărat și implicit produsele de brânză și urdă tocmite cu administratorii de stână.

Festivalul încearcă să reproducă și bucuria întâlnirii ciobanilor cu familiile, cu rudele și cu sătenii, dar și mândria acestora pe care și-o manifestă față de calitatea brânzeturilor obținute și mai ales față de cât de grase și de frumoase s-au întors acasă animalele avute în pază. Coborârea oilor din munți reprezintă un prilej de bucurie pentru întreaga comunitate și este un moment care ne aduce laolaltă, localnici, turiști, politicieni, invitați, comercianți.

Pentru aceasta, așa cum este tradiția se va cânta, se va juca și se vor mânca pe săturate tot soiul de preparate specifice și mai ales celebra pastramă de oaie și celebrul bulz. Vorbim de un adevărat festin culinar cu bucate alese. De la eveniment nu lipsesc meșterii populari cu obiecte de artizanat dintre cele mai variate. Cu toții vom onora cum se cuvine această sărbătoare a muntelui și a toamnei. Tradițiile, obiceiurile și spiritul autentic pastoral s-au păstrat datorită runcenilor, oameni harnici și gospodari. Mulțumirile noastre se îndreaptă către toți crescătorii de animale care an de an au sprijinit această manifestare, către sponsori și către toți cei care s-au implicat în acest dificil demers.”

Programul artistic dedicat sărbătorii ”Răvășitul Oilor” cuprinde muzică și voie bună oferită de:

  • Taraful Trivale
  • Taraful Bogdan Fieraru Juniori – Campulung
  • Florica Radu
  • Constantin Lătaretu
  • Iulia și Horațiu Haiduc
  • Ion Drăgan
  • Simona Dinescu
  • Ion Petre
  • Tina Militaru
  • Ioana Adriana Toma, Gabriel Nicolae Ciubuc, Racoci Florin, Valentin Gălbinașu, Elena Baltos, Elena Potebeanu, Polina Gheorghe Ileana Lăceanu, Ovreiu Ionică, Ioniță Florentina, Daniela Cernea, Andrei Senti, formații artistice (tineri și copii).
  • Concurs de cai grei
  • Spectacol cu cai și plimbări călare oferit de Hipodromul Potcoava
  • Foc de tabără, Artificii, Târg cu produse alimentare și tradiționale, obiecte de port popular, produse de artizanat.

*** Vezi și Album foto integral pe pagina de facebook Oficial Media.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share