Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”Să fie foarte clar: fermierii au nevoie de un mecanism de sprijin!”

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a cerut, în cadrul unei intervenții în plenul Parlamentului European  de la Strasbourg, sprijin concret pentru fermieri.

“Faptul că nu avem astăzi,  aici comisarul pentru agricultură, nu arată decât dezinteresul față de fermieri, față de un sector atât de important. S-a spus că fermierii au îmbătrânit și că, din păcate, nu  mai avem tineri fermieri.  Personal, i-am scris domnului comisar pentru agricultură și dezvoltare rurală și i-am propus să pună bazele unui Centru de Excelență pentru tinerii fermieri. În România, acest lucru funcționează. Sunt 300 de tineri care au absolvit acest curs și s-au întors să lucreze în mediul rural.

De ce,  nu facem nimic concret? Putem o sarcină uriașă pe fermieri. Este ca și cum pe un pod care susține două tone trecem cu zece tone. Evident, că fermierii nu pot suporta acest lucru. Este nevoie de claritate și fermitate în privința deciziilor luate la nivel european pentru susținerea fermierilor Fără a pune ceva în loc, un mecanism eficient de sprijin pentru fermieri, PAC-ul (Politica Agricolă Comună) va fi un dezastru”,  a subliniat în intervenția sa,  eurodeputatul PUSL.

În calitatea sa de vicepreședinte a Comisiei IMCO (Piață Internă și protecția consumatorilor), europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a transmis  și  o scrisoare deschisă comisarului pentru Agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski. Aceasta a fost trimisă în contextul în care, Comisia Europeană a aprobat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/903 din data de 2 mai 2023,  care interzice importurilor de grâu, porumb, rapiță, seminte de floarea-soarelui, originare din Ucraina, în Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria, până la data de 5 iunie 2023. Potrivit Mariei Grapini, în urma discuției avute cu Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, a fost semnalat faptul că fermierii români sunt grav afectați de criza cerealelor din Ucraina, ca urmare a faptului că taxele vamale au fost suspendate temporar pentru agricultorii ucraineni. ”Prin exportul de cereale în UE, în aceste condiții, se creează o concurență neloială în piața internă”  a mai spus europarlamentarul umanist. Europarlamentarul PUSL i-a solicitat comisarului pentru Agricultură să extindă obligativitatea aplicării Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei Europene pentru o perioadă mai îndelungată, inclusiv după data de 5 iunie 2023, în vederea asigurării unei competiții corecte în piata internă și pentru a le permite fermierilor europeni să-și poată desfășura activitatea în condiții optime.

„Ce facem, însă, noi aici? Sunt diferențe uriașe între subvențiile pe care le acordăm fermierilor din țările din Vest față de cele din Est.  Să fie foarte clar: fermierii au nevoie de un mecanism de sprijin!”, a conchis Maria Grapini.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share