Sfinții închisorilor: Valeriu Gafencu – partea a doua

Înainte de a trece la cele petrecute cu Valeriu în închisori, să lămurim un aspect care pentru mulţi este o piatră de poticnire: legătura lui cu Mişcarea Legionară. Să spunem din capul locului că oricine ar sta să studieze acest fenomen, ascultând, aşa cum este firesc, şi punctul de vedere al legionarilor, ar înţelege că realitatea a fost sensibil diferită de ceea ce se vehiculează pe această temă.

Despre ei s-a fabulat foarte mult, aşa că informaţiile trebuie cernute cu grijă, fără ură şi părtinire. [Nichifor Crainic, adversar al legionarilor la vremea când îşi scrie memoriile, vorbeşte de două campanii de presă pline de exagerări, dirijate de puterea politică interbelică împotriva legionarilor: una în primăvara lui 1938 – născocită de Armând Călinescu cu sprijinul tuturor directorilor de ziare – şi a doua după aşa-zisa „rebeliune” din ianuarie 1941. Deşi le reproşa legionarilor violenţele şi alte lucruri legate de guvernarea lor (septembrie 1940 – ianuarie 1941), Crainic consideră campania de defăimare pornită de Antonescu „total lipsită de scrupul” (Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre, Casa Editorială Gândirea, Bucureşti, 1991, pag. 298, 337). Despre „obiectivitatea” propagandei comuniste faţă de legionari nu mai are rost să vorbim. Cam aceleaşi clişee fiind preluate şi după 1990, este nevoie de mult discernământ în trierea informaţiilor].

Nu mică ar fi mirarea celor care, având despre legionari imaginea cu care ne- am obişnuit, i-ar găsi prezentaţi într-o cu totul altă lumină în mărturiile celor ce au trecut prin închisori. Astfel, Leonard Kirschen – evreu de origine – care nu poate fi suspectat de părtinire a legionarilor, în cartea sa Deţinut al justiţiei roşii, după ce îi etichetează pe toţi drept nişte „fanatici antisemiţi” pe care nu avea rost să-i contrazici, recunoaşte: „cei din Garda de Fier erau de fapt singurii în care puteai avea totală încredere că nu te denunţă, că te ajută la nevoie şi că au înţelegere pentru nenorocirea care s-a abătut asupra ta. Cu cât condamnarea lor era mai grea, cu cât erau mai umiliţi şi mai persecutaţi, cu atât le plăcea mai mult. Se bălăceau în suferinţă şi tânjeau după ea. N-au renunţat niciodată la antisemitism. Bănuiau că evreii din închisoare sunt informatori şi nu le acordau niciodată încredere. Dar dacă întâlneau un evreu care nu-şi mânca pâinea din motive religioase, îi dădeau pâinea lor. Îl urau, dar îl ajutau” [Leonard Kirschen, Deţinut al Justiţiei roşii, pag. 166, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003].

Dea Domnul să fie lumea plină de astfel de fanatici, care în „antisemitismul” lor îşi urăsc într-atât duşmanii, încât îi ajută şi le arată înţelegere când se află în nenorocire! Şi care, plăcându-le „să se bălăcească în suferinţă” – Kirschen înţelege cum îl taie capul spiritul de jertfă şi de asumare a suferinţei – să-şi pună viaţa în pericol, rupându- şi pâinea de la gură ca să-i ajute pe alţii!
Despre comportamentul frumos al legionarilor în temniţă mărturiseşte şi părintele Nicolae Steinhardt: „Referitor la camarazii legionari, nu pot spune decât că purtarea lor faţă de mine a fost frăţească. Mi-a venit în ajutor şi reputaţia mea de evreu osândit pentru că a refuzat să fie martorul acuzării într-un proces legionar; oricum, s-au purtat cu mine impecabil şi cu acel spirit de solidaritate de care au dat cu prisosinţă dovadă în locul unde mulţi alţii şi-au pierdut cumpătul, omenia şi stăpânirea de sine” [Nicolae Steinhardt, Primejdia mărturisirii, pag. 173, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1993].

Cea mai amănunțită descriere a vieţii detinuţilor politici o face Ion loanid în Închisoarea noastră cea de toate zilele. Mărturiile sale despre legionari merită să fie luate în seamă. „Cu toate că nu împărtăşeam toate punctele lor de vedere, din toate grupările sau categoriile de deţinuţi pe care le-am cunoscut de-a lungul anilor de puşcărie, la ei am întâlnit procentul cel mai mare cu ţinută demnă, comportare onorabilă şi caracter integru.

Am convieţuit cu ei în mai toate închisorile, respectându-ne reciproc şi bucurându-mă de încrederea lor, ceea ce am considerat, nu fără mândrie, ca o apreciere a încercărilor mele de a avea o atitudine de care să nu-mi fie vreodată ruşine. Mi-au fost totdeauna de ajutor, mai ales moral, şi tăria de caracter a unora dintre ei mi-a fost exemplu, chiar dacă eu nu am putut-o atinge” [Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, vol. I, pag. 58, Ed. Albatros, Bucureşti, 1992].

Ioanid face o paralelă interesantă între comportamentul legionarilor şi al celorlalţi deţinuţi privind câteva aspecte ale vieţii de temniţă. O caracteristică a nelegionarilor era goana după ştirile politice – fie simple zvonuri imposibil de verificat, fie autentice, dar demult răsuflate – cărora, în discuţii aprinse, încercau la nesfârşit să le dea o interpretare optimistă, favorabilă eliberării. Atitudinea legionarilor, spune loanid, era diferită: „Deşi şi legionarii erau la fel de interesaţi să primească informaţii, ei nu se arătau ahtiaţi (lacomi) să le obţină cu orice preţ, iar atunci când aflau o ştire nu intrau în efervescenţă ca ceilalţi deţinuţi. Oricât de senzaţională ar fi fost ştirea, o recepţionau cu un calm şi sub rezerva verificării, care nouă ne făcea impresia fie a unui dezinteres de neînţeles, fie a intenţiei de a ne sfida, dovedindu-ne că ei nu sunt ca toată lumea. Adevărul era că nici nu erau ca majoritatea lumii. Erau disciplinaţi şi aveau o stăpânire de sine care îi împiedica să aibă reacţii pripite, punându-i la adăpost şi de entuziasme şi de deprimări nefondate, pe care să le regrete mai târziu” [Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, vol. 3, pag. 144-145, Ed. Albatros, Bucureşti, 1992].
„Mi s-a întâmplat deseori în cursul detenţiei – în lagărul de la Cavnic, în celulele mai mari din închisori sau în lagărul de la Salcia, din Balta Brăilei
– să aud discuţiile purtate într-un cerc de deţinuţi nelegionari şi apoi să trec pe lângă un grup de legionari. Aş încerca să redau cât mai pe scurt ceea ce am remarcat de fiecare dată, chiar fără să fi urmărit sensul convorbirilor, înşirând numai câteva din cuvintele şi expresiile surprinse in treacăt. Sper să fie mult mai sugestive decât o explicaţie amănunţită.

Astfel, cuvintele cele mai frecvent pronunţate în primul grup trădau imediat
subiectul discuţiei: democraţiile occidentale…, trupele ONU…; Statele Unite vor pune ruşilor condiţii ultimative de retragere…, vom fi eliberaţi datorită presiunilor Occidentului… sau numai un război ne poate salva.
Aceste frânturi de conversaţie ce-ţi ajungeau zilnic la ureche se încheiau invariabil cu cele două cuvinte care multă vreme au exprimat singura nădejde a deţinuţilor: Vin americanii!
Pe lângă cel de-al doilea grup, al legionarilor, trebuia să treci mai aproape ca să prinzi vreo vorbă. Se discuta pe ton scăzut şi necombativ. Aici cuvintele proveneau dintr-un alt vocabular, dând însă şi ele de înţeles ce îi preocupa pe cei adunaţi. Mai toate se refereau la însuşirile nobile care trebuiau cultivate pentru a fi demn de tripla calitate de om, creştin şi român. Cădeau cuvinte simple: muncă cinstită…, iubirea aproapelui…, cumpătare…, simţul dreptăţii…, simţul onoarei… etc., sau cuvinte care înfierau minciuna, egoismul, necinstea, trădarea.
Iosif Ripan [un legionar din Lugoj] îmi vorbea de prilejul pe care ţi-l oferă închisoarea de a face ceva pozitiv: de a medita, de a te cunoaşte mai bine, de a judeca fără părtinire slăbiciunile şi de a ţi le corecta. «De ce să-ţi pierzi vremea în discuţii politice, care nu duc la nici un rezultat, când ai ocazia să-ţi perfecţionezi singur educaţia morală şi caracterul?», adăuga el” [Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, Ed. Albatros, Bucureşti, 1992, vol. 3, p. 146-147].

Pentru mulţi cititori, mărturii ca cele de mai sus, la care s-ar putea adăuga multe altele, stârnesc nedumeriri. Cum se face că legionarii, aşa cum sunt prezentaţi aici, sunt atât de diferiţi de ceea ce ştiam despre ei? Apoi, de unde vine diferenţa dintre legionari şi nelegionari pe care o sesizează Ion Ioanid?

În primul rând surpriza vine din faptul că legionarismul e prezentat de obicei trunchiat, insistându-se mai totdeauna pe partea întunecată, a greşelilor, şi acestea exagerate şi scoase din context, fără a vorbi de aspectele pozitive. Or, greşelile lor, chiar de ar fi mai grave decât ce li se reproşează de obicei, nu trebuie să ducă la negarea părţilor bune. De altfel, nu e normal ca greşelile unora să fie extinse asupra tuturor.
Pe de altă parte, legionarismul este cel mai adesea redus la manifestările lui politice, fără a se vorbi de dimensiunea spirituală. Or, tocmai aici este esenţialul. În cele ce urmează, din această perspectivă spirituală – mai exact de educaţie spirituală – vom încerca să-l înţelegem [Dacă nu ne oprim asupra aspectelor istorico-politice şi asupra greşelilor Mişcării Legionare nu o facem din dorinţa de a-i „cosmetiza” imaginea, ci, în primul rând, pentru că o astfel de analiză ar depăşi cu mult în lungime limitele unui capitol din această carte. Din acelaşi motiv şi dimensiunea spirituală va fi tratată sintetic, cât să permită cititorului – îndeobşte neinformat asupra acestui aspect – să înţeleagă apropierea lui Valeriu şi a altora cu care ne vom întâlni în capitolele următoare, de legionarism. Pe de altă parte, Valeriu – atras de aspectele spirituale – nu s-a făcut vinovat de cele ce se pun de obicei în contul legionarilor. Să spunem totuşi că lipseşte o analiză obiectivă a greşelilor legionarilor – mă refer la crimele lor – care să ţină cont de contextul în care s-au produs, de faptul că cel mai adesea ei au răspuns violent, provocaţi de violenţele îndreptate împotriva lor, şi că cei vinovaţi s-au predat autorităţilor pentru a-şi primi pedeapsa. Bineînţeles, acestea sunt doar circumstanţe atenuante, importante pentru că nuanţează vinovăţia, dar nu-i absolvă de păcatul uciderii, care cere pocăinţă].

extras din Sfântul Închisorilor – Valeriu Gafencu
Partea întâi – introductivă
Secvența III
(!) Serie de parcurgere a cărții Sfântul Închisorilor prin prezentarea secvențială a conținutului ei

Sursa: https://t.me/sfintiidininchisori

⬅ Daca vrei sa te intorci la prima parte a acestui serial!

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share