EXPLOZIV: 70 % DIN ROMÂNCE SUNT VICTIMELE UNEI FORME ABUZ!!!!

Pașoptiștii au introdus, printre ideile de dezvoltare ale spațiului românesc, inclusiv nevoia ca femeia să fie tratată cu respect. Nu le-a ieșit, însă, decât parțial.

De abia în 1903 se accepta ca motiv de divorț faptul că soțul este violent și că femeia este victimă a cruzimilor de natură fizică. Inclusiv Biserica Ortodoxă accepta că violenta şi cruzimea să fie considerat motiv întemeiat de divorț și începe să ofere consiliere victimelor. Astfel, timid, unele femei decid să nu mai tolereze modul în care erau tratat de partenerii lor și, între 1903–1913, se înregistrează 783 cazuri din numărul divorţurilor motivate de cruzimi şi violenţe intra-familiale. Între anii 1914–1924, sunt înregistrate 885 de divorţuri motivate de rele tratamente și cruzime. Între 1925–1935, se raportează 729 divorțuri generate de aceste realități și între 1943–1944 doar 896. În general, cele care se eliberau din teroarea oferită de partener erau femei bogate, care puteau să se susțină financiar și după divorț și, mai ales, care puteau să facă fata oprobiului public.

Comuniștii au pus batista pe țambal, și nu au mai ținut cont de aceste prevederi, violența intra-familială nefiind un fenomen pe care noua orânduire să-l accepte. Biserica nu a mai făcut consiliere și nici nu s-a mai implicat în vreun fel.

În 1991, numărul divorţurilor admise pentru violenţe şi cruzimi este de 1013 de cazuri înregistrate, cifra menţinându-se relativ în această zonă până în anul 1999, când sunt înregistrate 2130 de cazuri. În anul 2004 sunt înregistrate 2231 de cazuri, pentru ca în 2016 să crească și să ajungă la un număr de 2572 de cazuri raportate de violenţă asupra femeii în familie.

Multe însă nu ajung sa divorțeze, astfel ca unele ajung să fie doar victime numărate de instituțiile statului la capitolele „ violențe, „violuri în familie” și „decese”:

2004–2008, au fost înregistrate aproximativ 44 284 de cazuri de violenţă în familie, dintre care un număr de 633 de cazuri s-au soldat cu decesele victimelor, raportate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei – ANPF.

2004 – 8104 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 1051 – violuri asupra femeii in familie, 37 – decese

2005 – 9527 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 1733 violuri asupra femeii in familie, 41 – decese

2006 – 9372 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 1983 violuri asupra femeii in familie, 32 – decese

2007 – 8787 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 1130 violuri asupra femeii in familie, 58 – decese

2008 – 11534 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 1149 violuri asupra femeii in familie, 29 – decese

2009 – 13245 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 1184 violuri asupra femeii in familie, 47 – decese

2010 – 13073 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 1459 violuri asupra femeii in familie, 69- decese

2011- 15069 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC,2742 violuri asupra femeii in familie, 82 – decese

2012-17564 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 1478 violuri asupra femeii in familie, 94 – decese

2013-19982 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 1699 violuri asupra femeii in familie, 107 – decese

2014-19207 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC violuri asupra femeii in familie, 2893, 124- decese

2015-21794 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC,2749 violuri asupra femeii in familie, 148 – decese

2016-23576 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 2973 violuri asupra femeii in familie, 146 – decese

2017-23821 cazuri de violenta împotriva femeilor si copiilor înregistrate de ANPDPC, 2805 violuri asupra femeii in familie, 138- decese

”Dacă avem în vedere faptul că marea majoritate a victimelor nici măcar nu raportează violența la care sunt supuse, ne putem doar imagina amploarea fenomenului. 70% din femeile din România sunt victime ale unei forme de abuz.

Ne aducem aminte de ele doar când o nenorocire se întâmplă, respectiv nu are norocul de a nu fi schilodită sau omorâtă de cel care îi era partener de viaţă. Ideea că „femeia nebătută e precum calul nestrunit” pare încă de actualitate în spaţiul românesc, ea nefiind combătută de o reacţie civică solidă care să ceară o legislaţie robustă în domeniu şi toleranţă zero faţă de orice formă de abuz.

Însă noi preferam să râdem de ele,  pentru că sunt neveste de politicieni! Și poate și pentru că noi înșine suntem agresori sau victime!” conchide sociologul.