Gabor Mate: Cel mai mare dar pe care un părinte îl poate da copilului este propria lui fericire

Ești un părinte care speră să-și întărească legătura cu copilul său și să-i cultive bunăstarea emoțională? Dr. Gabor Maté și Dr. Shefali împărtășesc înțelepciunea lor unică și îndrumările practice pentru părinți, care o să vă pună pe gânduri, lăsându-vă inspirat și motivat.

Gabor Mate: Am găsit jurnalul mamei recent. Când aveam 6 săptămâni, adică în 1944, mama mea scria: ”Dragul meu Gabor, ai plâns de la ora 3 dimineața, inima îmi era ruptă pentru tine, dar nu te-am putut lua să te hrănesc până la ora 5 deoarece doctorul ar fi fost furios pe mine, pentru că te-am învățat să te hrănești la program și nu la cerere. Și nu am vrut să le fac neplăceri doctorilor și a trebuit să te las să plângi aproape 2 ore. Dar în sfârșit la 5 fără un sfert, inima mea n-a mai rezistat și te-am luat și te-am hrănit, dar nu te gândi că o s-o mai fac din nou.”

Deci care este mesajul pentru un copil de 6 săptămâni care este disperat de contactul cu mama? Această femeie care m-a adorat total, care a făcut totul ca să mă salveze, dar în același timp m-a și rănit. Cât de confuz este pentru copil?Acum, spune-i unei ursuoaice să ignore plânsul puiului său, spune-i unei pisici să ignore plânsul puiului ei. Fiecare fibră din ființa mamei a vrut să mă ia și să mă hrănească, dar doctorii i-au spus că nu o facă. Asta e modul în care le spunem acum părinților cum să se poarte. Le spunem să doarmă și să-și programeze copiii să nu intervină atunci când au nevoie de ei.

”Un învățător spiritual spune că cel mai mare dar pe care un părinte îl poate da copilului este propria lui fericire”

Știți ce făceau triburile de vânători-culegători? Nu-și puneau niciodată copiii jos. Natura a fost creată ca ființele să nu-și lase puii jos. Asta nu înseamnă că ești permisiv. Copilul vrea prăjituri înainte de cină și tu știi că nu este bine și nu o să-i dai prăjitură. Dar de ce nu ar trebui să fim supărați din cauza asta? De ce să mă simt amenințat de furia lui? De ce trebuie să-l numesc obraznic? Și să spun că este groaznic cum se poartă? „Oh, esti supărat, chiar voiai acea prăjitură? Este in regulă”. Cu alte cuvinte nu ești permisiv, dar în același timp nu-l rogi pe copil să-și suprime sentimentele și nu faci ca relația să fie una de răscumpărare, nu o folosești împotriva lui.

Rep: Am fost în vacanța anul ăsta. O săptămână am petrecut-o cu familia într-o zonă de camping. Ca să fiu onest, patru zile mai târziu, am plecat înapoi și am zburat singur la Londra pentru că nu puteam să stric toată vacanța.

Gabor Mate: Dacă ai putea să recunoști în acea experiență că ceva îți lipesește din interior, din propria conștiință, atunci poate fi o experiență din care ai învățat ceva. Știu despre ce ”plictiseală” vorbești. Și mie mi-a luat ceva vreme să mă relaxez când plecam în vacanțe. Problema este că atunci când ești cu încă 5 oameni și trebuie să fii acolo pentru ei, când tu de fapt nu poți să fii acolo nici măcar pentru tine, atunci ai o dilemă. Ori te vei preface că ești ”tatăl vacanței” ori te vei simți mizerabil. Înțeleg problema, dar nu sunt sigur dacă vei vrea să stai așa tot restul vieții. Pentru că ai acești doi copii mici, și care este mesajul pentru ei? Faptul că ești neliniștit în jurul lor și se vor simți vinovați.

Un învățător spiritual spune că cel mai mare dar pe care un părinte îl poate da copilului este propria lui fericire. Și când ești neliniștit și nefericit cu copiii tăi, așa cum și eu am fost, ei primesc un mesaj că este vorba despre ei. Este bine să recunoaștem acest lucru atâta vreme cât o vom lua ca o provocare.

Doctor Shefali Tsabary despre parenting:

Când am devenit terapeut și am lucrat cu multe familii, am observat că sunt părinți care par să aibă lista completă: au succes financiar, au longevitate emoțională în relații, pare că au reușit. Și cu toate astea era o profundă disfuncționalitate sau deconectare între ei și copiii lor și m-a făcut să mă întreb, de ce este așa? Dăcă succesul nu înseamnă bani, căsătorie, stabilitate, maturitate, atunci ce este? Și am început să văd că este acest lucru pe care îl numesc ”conștiință”, care este inabilitatea părinților de a vedea ”condiționarea” care blochează modul copilului de a fi așa cum este. Și pentru că am fost condiționați, nici măcar nu știm că am fost atât de condiționați chiar de noi înșine, de copilăria noastră, de înconștiența părinților noștri, de cultură ca si norme, de ce este bine. Copiii nu au fost conștienți, nu au fost în acord, doar li s-a spus cum este bine să trăiască..Și toate astea blochează copiii să se dezvolte în propriul mod, ei nu vor reuși să-și dea seama cine sunt, nu vor auzi  strigătul sufletului din interior, nu vor auzi bătaia propriei lor esențe. Sunt doar mânați ca într-o turmă și aici apare deconectarea. Copilul vrea să fie văzut, dar tot ce vede un părinte este idealul a cum ”ar trebui” să fie acel copil. Iar prăpastia intre ceea ce crede copilul că este și modul în care ”ar trebui” să fie, crește din ce în ce mai mult.

Și la maturitate vei vedea oameni care vor să-și caute scopurile. Pentru ca ei să-și poată recupera ce au avut odată. Și asta este o tragedie. Pentru că au avut odată ce căutau, toți am avut. Dar ce s-a întâmplat? Părinții din inconștiența lor și copleșiți de propria condiționare, au smuls esența copilului și au împins tot acest gunoi inconștient, care nu a fost niciodată rezolvat, anihilat. Și îi spun copilului cum să fie. Și copilul trebuie să treacă prin toată viața, până când va avea o revelație sau se va trezi că vomită în urma unei supradoze și va începe să spună ”acum trebuie să aflu cine sunt!”. Și acesta este cercul care se închide. Suntem toți în el. Cu toții citim cărți și încercăm să ne recuperăm din urma părinților pe care i-am primit.

Viața este dansul etern între a ști și a nu ști, între a avea și a nu avea, între a face și a nu face, nu este viața o artă constantă din toate astea?

Copilul îți cere, „ghidează-mă, controlează-mă, eu nu știu cum să o fac”. Și tu spui, da, voi face asta, o sa-ți arăt. Dar dintr-o dată vei atinge o linie unde copilul nu o poate face și nu cum o ceri tu. Și acum trebuie să faci un pas în spate, apoi iar să revii. Trebuie să fii acolo tot timpul, dar și să știi când să-l lași pe copil să fie în propria lui alegere. Ești acolo să-l ajuți, dar până la urmă el este o persoană unică. Și dacă nu vezi această linie fină, când nu trebuie să intervii (în general părinții nu prea o văd, poate trebuia să o vezi acum trei ani), copilul va începe să-ți arate că ai greșit, va trânti ușa, se va apăra, se va muta în China, va face ceva să plece. Va spune, ”gata, da-te la o parte, trebuie să aflu cine sunt” sau va lupta cu o dependența, pentru că nu va știi unde să se ducă. Pentru că tu nu ai știut unde îți sunt limitele ca părinte.

Citește și partea a doua:

Gabor Mate: De ce sunt atât de importanți primii 3 ani de viață

Citește și:

Gabor Mate: ”Mulți părinți sunt sfătuiți să nu-și ia în brațe copilul când plânge, să nu răspundă nevoilor copilului”

Gabor Mate: Ecranele sunt făcute pentru a crea dependență copiilor, așa au fost ele proiectate

Gabor Mate: Tensiunea din casă nu este bună pentru copii. Trebuie să vă asumați răspunderea pentru starea de bine a copiilor

Gabor Mate: ”La 40 de ani eram un medic de succes dar eram deprimat, nefericit, anxios, eram într-un mariaj dificil„

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media