Timp minunat de a ieşi în natură, departe de agitaţia oraşului, dincolo de viile Recaşului, în pădurea de la Herneacova, dar nu la un pescuit sau la o calorie, ci la un concurs de ciclism, organizat de Clubul Sportiv Herneacova și ACS Ciclism Dumbrăvița, ce s-a desfăşurat la Centrul de Agrement Herneacova, sub denumirea de “Herneacova XCO”.
“XCO este un cross-country olimpic, este un traseu tehnic. Se desfășoară pe un circuit care ar trebui parcurs în aproximativ 20 de minute de primul câștigător. Traseul este în plan și dealuri și reprezintă o mare atracție pentru timișoreni și nu numai. Ne bucurăm că au venit mulți participanți și toți au fost foarte încântați de traseu, de acest circuit conceput pentru a putea găzdui aici, în viitor, și concursuri de notorietate mai largă, chiar cu participare internațională”, a declarat Alex Popa vicepreședintele ACS Ciclism Dumbrăvița.
Au participat aproximativ 100 de biciclişti din ţară şi străinătate, la cele şase categorii: Elite open, Feminin open, Masculin 15-18 ani, Masculin 19-29 ani, Masculin 30-39 ani şi Masculin 40+ ani.
Teren dificil prin pădure, cu curbe duble sau triple în pantă sau în rampă, 5 km de dificultăţi a câte 4 sau 5 ture în funcţie de categoria fiecărui participant, a făcu un abandon de peste 40 de concurenţi, unul dintre concurenţi terminând cursa după mai bine de 3 ore.
Startul competiției a fost dat de către vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Roxana Iliescu, care a afirmat că evenimente sportive de genul acesta ar trebui susținute mult mai mult de autoritățile locale, promițând că va face demersuri în acest sens în instituția la cârma căreia se află.
Premiile au fost în diplome, medalii şi bani, în funcţie de categorie suma fiind cuprinsă între 1000 şi 300 lei.
Câteva nume de premianţi, mulţi dintre ei fiind din Ungaria: Veronica Cseh, Noemi Lufuj, Camelia Gaiță, Josef Malnași, Imre Boszormeny, Istvan Mura sau Francisc Sarosi.
Stejărel Ionescu
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
„Jocul cu hazardul: Romul NUȚIU.
ORDINARIATUL EPISCOPAL ȘI BIROURILE CENTRALE
Vara în Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 – perspectiva lunii iunie