Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Calator prin Romania: Cetatile medievale sasesti

sibiu
Piata Mica, Sibiu

Siebenbürgen – septum urbis, in latina  – inseamna cele mai importante orase fortificate de sasi in Transilvania. 

Altadata faimoase centre comerciale mestesugaresti si culturale, fostele cetati medievale cuceresc si astazi prin farmecul lor.

Sibiu – considerat cea mai importanta cetate din Ardeal

Orasul Hermannstadt, colonizat de etnici germani in secolul al XII-lea, devenea cea mai puternica fortificatie din sudul Transilvaniei. Cladiririle si celelalte constructii cu arhitectura unica ce rasar din Piata Mare si Piata Mica sunt vegheate de Turnul Sfatului care se inalta impunator din centrul orasului. Tot in Sibiu, se deschidea in secolul al XIX-lea primul muzeu de pe teritoriul Romaniei – Muzeul Brukenthal (Brukenthal National Museum).

Mediaș – se gaseste in inima “Tarii Vinului”

Burgul Mediasch (sau Medwesch) s-a cladit prin efortul locuitorilor sai atunci cand au fost construite zidurile de aparare si mai multe turnuri, printre care Turnul Croitorilor, al Pietrarilor, al Trompetilor. Biserica fortificata “Sfanta Margareta” din Medias a avut o pictura minunata pe interior, iar ceasul ei indica fazele lunii. Dupa infiintare, orasul Medias devenise recunoscut pentru faptul ca era inconjurat de plantatii imense de vita-de-vie, iar comertul de orice tip, cat si pretul marfurilor se stabilea in functie de pretul mustului.

Orasul-Medias
Cetatea Medias

Cluj-Napoca – vestit castru roman, devine dupa anul 1143 puternic oras transformat in totalitate de sasii instalati aici. Acestia din urma ii dau denumirea Klausenburg.

Mai bine de 20 de turnuri si porti se aflau in grija diferitelor bresle (acele asociatii de mestesugari create pentru apararea intereselor comune cetatii). Dintre acestea se remarca Turnul Lacatusilor, Bastionul Croitorilor si cel al Pantofarilor.

Cei care ajung in centrul Clujului ar trebui sa cerceteze minunata Biserica in stil gotic “Sfantul Mihai”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Cluj-Napoca

Sebeș – numit initial Mühlbach (“raul morii”) este un oras fondat de colonistii germani din zona Rinului.

In anul 1485, Matei Corvin a cerut refacerea completa a cetatii. Din vechea fortificatie se mai pastreaza astazi Turnul Studentului, simbol al curajului. Legenda spune ca in acest turn s-a baricadat un tanar student sas care a vrut sa apere constructia de furia armatei otomane.

sebes
Centrul orasului Sebes
52.Ripa-Rosie
Rapa Rosie – Rezervatie Naturala situata la 3 km de Sebes

Sighișoara – detine 3 obiective incluse in Patrimoniul UNESCO

Cetatea Sighisoara (Castrum Sex, SaxoburgumSchäßburg) – este una dintre putinele cetati medievale locuite din Europa, si unul dintre cele mai vizitate obiective din Romania. Din vechea fortificatie se mai pastreaza astazi 9 turnuri si 3 bastioane. Astazi Turnul cu Ceas (cel mai inalt turn al cetatii) si al sau mecanism, inca functional, este cel mai cunoscut din Transilvania. Casa cu Cerb, Scara Acoprita si Biserica din Deal sunt obiectivele incluse in patrimoniul mondial al UNESCO.

sighisoara
Cetatea Sighisoarei

Bistrița – orasul de la rascruce de drumuri

Bistritz in germana, orasul Bistrita a fost o asezare aparata de colonistii veniti din Luxemburg. Simbolul orasului era Biserica evanghelica, cu turnul sau inalt de 75 de metri. Situat la rascrucea unor importante drumuri comerciale, burgul a capatat dreptul de a avea pecete proprie: un cap de strut incoronat cu potcoava de aur in cioc. Complexul “Sugalete”, unic in Romania, este un ansamblu de 13 cladiri ridicate pentru negustorii vremii, si care erau legate intre ele printr-o galerie cu 20 de bolti.

bistrita-as-it-looks-today
Bistrita de la rascruce de drumuri

Brașov – intemeiat de Cavalerii Teutoni

Aceasta asezare, mentionata in documente si sub denumirea de Corona, Kronstadt sau Terra Saxonum de Barasu a fost intemeiata de Cavalerii Teutoni in anul 1211. Mestesugari precum aurarii, tesatorii sau postavarii au transformat orasul intr-un veritabil centru mestesugaresc.

Biserica Neagra este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectura gotica din tara.

piata-sfatului-brasov
Piata Sfatului din Brasov. Imagine aeriana

sursa: Mediafax

 

Oana Stiff

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share